Imagine generata de Microsoft AI
Grifonul este o creatură mitică legendară cu cap și aripi de vultur, iar corpul, coada și picioarele posterioare se asemănau cu cele ale unui leu. Cum vulturul era considerat regele păsărilor, iar leul regele animalelor, grifonul era perceput ca o creatură puternică și maiestuoasă.
În timpul Imperiului Persan, grifonul era văzut ca un protector împotriva răului, vrăjitoriei și calomniei. În timp ce grifonii sunt cei mai des întâlniți în arta și mitologia Greciei antice, există dovezi ale reprezentărilor grifonilor în Persia antică și Egiptul antic datând încă din mileniul al IV-lea î.Hr. Pe insula Creta din Grecia, arheologii au descoperit reprezentări cu grifoni în fresce din Sala Tronului din Palatul din Knossos, datând din secolul al XV-lea î.Hr.
O legendă spune că împăratul Alexandru cel Mare a capturat doi grifoni și i-a legat de tron. În cele din urmă, a reușit să îmblânzească unul și l-a călărit pe spate, zburând în jurul regatului său timp de șapte zile.
Grifonii erau adesea văzuți ca gardienii comorilor și ale obiectelor neprețuite. Erau asociați cu aurul și se crede că ei păzeau minele de aur. Aristeas din Proconnesus, un poet grec semilegendar, povestește despre un trib de oameni cu un singur ochi cunoscut sub numele de Arimaspi. Ei locuiau în părțile de nord ale Scitiei, la poalele legendarilor Munți Rife. Arimaspii aveau reputația de a fura aurul de la grifoni, ducând la bătălii care erau adesea descrise în opere de artă. Arimaspii călăreau cai în atacurile lor asupra grifonilor, iar din aceasta a evoluat vrăjmășia grifonilor pentru cai. Ei erau adesea înfățișați atacându-i și ucigându-i.
În rare ocazii, grifonii se împerecheau cu cai, iar urmașii lor erau cunoscuți ca hipogrifi. Aceştia aveau părțile anterioare ale unui vultur și părțile posterioare ale unui cal și se spunea că simbolizau dragostea, deoarece calul și grifonul erau dușmani naturali.
Sciții, care trăiau la nord de Marea Neagră, îşi tatuau trupurile cu imagini de grifoni, dar acestea n-aveau aripi. În schimb, grifonii semănau cu dinozauri cu cioc numiţi Protoceratops, ale căror rămășițe fosilizate se găsesc în regiune. Deși nu este universal acceptat de toți oamenii de știință, se crede că grifonii proveneau din aceste rămășițe fosilizate.
În Europa, grifonul a apărut în lucrări precum tapiserii și ilustrații și a început să capete un simbolism creștin. Se credea că grifonii rămân cu un singur partener pentru întreaga viață și nu îşi luau un nou partener chiar dacă partenerul lor murea, prin urmare Biserica i-a văzut pe grifoni ca fiind un simbol al fidelității conjugale. Mai mult, grifonul fiind văzut ca o fuziune a unei păsări a aerului și a unei creaturi a pământului, a fost văzut ca un simbol al lui Iisus, care era atât uman, cât și divin. În simbolismul creștin, grifonii reprezintă puterea divină.
În mod tradițional, existau două tipuri principale de grifon: grifonul hiperborean sau nordic și grifonul indian. Grifonul hiperborean trăia în dealurile și munții împăduriți care existau cândva în părțile de nord-est ale Europei și Rusiei. Se spunea că avea 1 metru înălțime, fiind de aproximativ dimensiunea unui leu de munte. Grifonul indian trăia în zonele din Orientul Mijlociu și nord-estul Indiei. Avea mai multe atribute de leu decât cele de vultur.
Se credea că ghearele unui grifon aveau proprietăți terapeutice sau curative pentru sănătate, ele putând detecta otrava prin schimbarea culorii și oferi protecție împotriva bolilor.
Astăzi, grifonii apar pe multe steme și scuturi în heraldică, iar imaginea lor este folosită în iconografia multor organizații, afaceri și asociații. Imaginile cu grifon pot fi găsite sculptate sau reprezentate pe multe tipuri diferite de clădiri, cum ar fi bănci și muzee, și rămâne un motiv popular în multe instituții de învățământ.