Imagine: generata de AI (Microsoft Designer)
Neuroanatomista Jill Bolte Taylor a suferit un accident vascular cerebral (AVC) sever, care, timp de mulţi ani, o privase de capacitatea de a merge, a vorbi, a citi, a scrie sau de a-și aminti ceva. Când, în sfârșit, și-a revenit, a scris o relatare expresivă despre observațiile pe care le făcuse în timp ce AVC-ul punea treptat stăpânire pe creierul ei:
Ziua în care am suferit accidentul vascular-cerebral mi-a lăsat un cumplit gust dulce-amărui… Senzațiile proprioceptive nu mai puteau discerne corect unde în­cepea și unde se termina corpul meu. Eram ca un duh eliberat din lampă. Putem compara energia spiritului meu cu o balenă care aluneca printr-o mare liniștită de euforie. Mai presus de orice plăcere pe care o puteam experimenta ca ființă umană, absența senzațiilor pro­prioceptive îmi producea un extaz minunat. Pe măsură ce conștiința mea plutea într-o liniște dulce, înțelegeam din ce în ce mai clar că nu mai puteam comprima in­tensitatea spiritului meu în mica matrice celulară care-l găzduia.
Pentru noi, multe dintre viziunile extracorporale pe care doamna Taylor, dar şi alţii ca ea le descriu le-au trăit sunt greu de verificat. Să fie ele doar imaginația persoanei sau lucruri ghicite din întâmpla­re despre evenimente la care se așteptau să se întâmple?