Imagine: wikipedia.org (Commons Creative – free)
In primele secole de ia inceputul crestinismului, au aparut mai multe secte (grupari) gnostice, care aveau o alta doctrina decat cea a Bisericii. Una dintre aceste grupari gnostice era aceea a cainitilor. La baza credintei lor aberante se afla o lucrare apocrifa – Evanghelia dupa Iuda.
Gruparea si–a luat numele de la Cain, primul fiu al lui Adam si al Evei, ramas in analele biblice ca fiind primul ucigas de frate din istoria omenirii. Invidios pe fratele sau mai mic, Abel, pe care Dumnezeu il iubea cu deosebire, Cain l-a ucis (Geneza 4). Si atunci, de ce sa-l fi ales cainitii, dintre toate personajele biblice, tocmai pe el in chip de erou al credintei lor? Fiindca ei credeau ca Dumnezeul Vechiului Testament nu era adevarata divinitate care se cuvenea sa fie venerata, ci doar creatorul ignorant al acestei lumi materiale, din care nazuiau sa se elibereze. Si astfel, toate personajele crestine si iudaice care se ridicasera impotriva acestui Dumnezeu – Cain, locuitorii Sodomei si Gomorei, Iuda Iscarioteanul – erau, in viziunea cainitilor, cei care aflasera adevarul si care cunosteau secretele necesare pentru a se mantui.
Cainitii au dus la extrem opozitia lor fata de divinitatea din Vechiul Testament: contraziceau orice porunca a lui Dumnezeu si sustineau tot ce interzicea acesta. Daca Dumnezeu spunea sa tii sabatul, sa nu mananci carne de porc si sa nu preacurvesti, atunci unica modalitate de a–ti demonstra independenta fata de el era sa nesocotesti sabatul, sa mananci carne de porc si sa preacurvesti!
N–ar fi deci surprinzator ca o grupare gnostica adepta a unor principii atat de sucite l-ar alege ca principal erou pe presupusul dusman al lui Iisus. Cainitii aveau drept carte de capatai Evanghelia dupa Iuda. Iar conform acesteia, Iuda este singurul ucenic care a inteles mesajul lui Iisus si a procedat asa cum i-a cerut invatatorul Sau, predandu–l autoritatilor pentru a fi rastignit. Astfel, Iuda era considerat adevaratul adept al lui Iisus, cel ale carui actiuni trebuie urmate, nicidecum respinse ori dispretuite. Fiindca lui ii revelase Iisus cunoasterea secreta, indispensabila mantuirii. Ceilalti ucenici il venereaza pe Dumnezeul Vechiului Testament, fiind astfel „slujitori ai pacatului” – conform cainitilor. Si fiindca stie adevarul, Iuda i-ar fi adus lui Iisus cea mai mare binefacere: il tradeaza pentru a fi executat, astfel incat fiinta divina captiva in el sa se poata elibera de prizonieratul trupului material.