Ibn Arabi a fost un arab spaniol care avea sa fie considerat cel mai mare seic sau invatator al sufismului, principala orientare din mistica islamica. Sufismul pune accentul pe trairea personala, in detrimentul doctrinei. Sufitii vorbesc despre o calitate superioara, refuzata celor care inteleg totul doar prin prisma gandirii rationale. Aceasta „revelatie” poate avea loc in urma unei viziuni mistice sau a intuitiei. Pentru sufiti, valorile vietii – iubirea, fericirea si frumusetea – se percep cu inima. Ca organ de simt, ea ne arata lucruri pe care creierul nu le poate arata. Dragostea, spuneau ei, ni-l face pe Dumnezeu mai real, dar si pe noi pentru altii.
Dar, sa revenim la Ibn Arabi. Cand avea 7 ani, familia lui s-a mutat in Sevilla. De tanar a devenit un administrator capabil si de succes. S-a casatorit si s-a asezat la casa lui. Dar s-a imbolnavit grav si a inceput sa aiba viziuni. A renuntat la munca si la posesiunile materiale si s-a dus sa traiasca singur, sa se roage si sa mediteze. Printre altele, a facut mai multe pelerinaje.
In anul 1202, cand avea 30 de ani, Ibn Arabi s-a dus la Mecca, unde a fost primit calduros in casa unui seic eminent, care traia impreuna cu sora sa si Nizam, frumoasa lui nepoata. A petrecut multe ceasuri discutand cu seicul si rudele lui despre marile intrebari legate de viata si moarte.
Intr-o noapte se plimba ca de obicei pe langa Kaaba. Brusc, el a simtit pe umar o mana mai catifelata ca matasea. S-a intors, si a vazut-o in fata ochilor pe Nizam; a fost uimit de ochii ei stralucitori, precum si de frumusetea ei calda si sclipitoare. Cand zambea, parca rasarea soarele. „E o fata cu sani mari, blanda, neprihanita si frumoasa”.
Ibn Arabi a fost vrajit de Nizam, de prezenta ei erotica arzatoare, dar si de unicitatea ei tainica si misterioasa. Ibn Arabi se indragostise si tanjea dupa ea: „Inima mi-e bolnava de dragoste”, scria el. Privirea ei avea si ceva provocator: „Infatisarea ei e ca o sabie scoasa”.
Poetul Rumi, contemporan cu Ibn Arabi, a vorbit despre o experienta senzuala intensa in termeni extatici – despre bucuriile dragostei fizice si ale betiei. Intr-adevar, aceasta senzualitate fascinanta, desfatarile aduse de bautura si amorul liber pot parea scandaloase, insa asa se bucura poetul de lumea materiala si de dragostea care a inspirat trubadurii.

Idealisti fiind, adeptii sufismului precum Ibn Arabi credeau ca lumea a aparut in urma unui proces de gandire. Elementul de noutate era aprecierea care sporea pe masura ce sporea intelegerea diversitatii, a bogatiei si a frumusetii diferitelor tipuri si dimensiuni ale proceselor mintale, intelegerea lor in sine, a Universului si a lui Dumnezeu a mers manusa.
Pentru misticii sufiti, marea forta mintala care a pus in miscare marea minte cosmica a fost iubirea, evenimentul primordial. Sufitii considerau intensitatea trairii un ideal, perspectiva care a avut influenta la nivel universal. Poate ca fiecare dintre noi a facut dragoste cu atata intensitate, incat dupa aceea i s-a parut ca intreaga alcatuire a Universului s-a schimbat, de parca atomii din locul unde eram ar fi dansat, iar acum s-ar fi stabilit intr-un loc mai bun.