Un text antic egiptean – „Cartea lui Thoth” – ne spune că sub Marele Sfinx s-ar ascunde o „navă spaţială”

Imagine: generata de AI (Microsoft Designer)
Marele Sfinx din Egipt e mult mai vechi decât ne prezintă „istoria oficială” (sec. 26 î.Hr.). Mai multe relatări din textele piramidei sau din „Cartea egipteană a morților”, descriu întotdeauna Sfinxul ca fiind înconjurat de un lac – Lacul Hathor. Chiar faraonul Amenhotep al II-lea (1448-1420 î.Hr.) se referă la Sfinx ca fiind „mult mai vechi decât piramidele”. În muzeul Bulak din Cairo există o inscripție de pe scribul regal al faraonului Keops, în care se spune că originea Sfinxului „se pierde în negura timpului”.
O inscripție ulterioară în limba greacă ne spune că Sfinxul a fost construit de zeii nemuritori. Thoth, „marele înţelept” spunea într-un text antic („Cartea lui Thoth”) despre Sfinx: „Am ridicat eu la LUMINĂ, copiii lui KHEM. Adânc, sub stânci, mi-am îngropat nava spațială, așteptând momentul când omul ar putea fi liber. Peste nava spațială, am ridicat un marcaj în formă de leu, dar asemănător omului”.
Stela faraonului Thotmoses al IV-lea spune că Sfinxul a fost construit pe „Locul Sfânt al lui Zep Tepi”. Cercetători precum Graham Hamcock spun că Zep Tepi înseamnă „prima dată”, dar ar putea însemna şi „când zeii s-au manifestat ca oameni”.
Dar, cât de vechi este Sfinxul? S-ar putea să avem o dată: anul 9.125 î.Hr., atunci când „Leul se ridică în est, în timp ce Vărsătorul se scufundă în vest”. Deci, această conjuncție lunară, solară și stelară din 9.125 î.Hr. a marcat „începutul timpului”. Câteva luni mai târziu, Nilul avea să inunde la răsăritul elicoidal a stelei Sirius și începea ciclul sotic. Pentru a sărbători acest lucru, a început să fie sculptat Huwana, astăzi cunoscut sub numele de Sfinx.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate