Ne aflam in anul 1520; pe atunci, Tara Romaneasca era condusa de Sf. Voievod Neagoe Basarab. Valahii se confruntau insa cu un mare pericol: sultanul otoman vrea cu orice pret sa subjuge pamantul romanesc. Vestea iminentei cotropiri circula repede si starneste panica. Boierii, nerabdatori, ii solicita domnitorului sa ia mai repede o hotarare si sa inceapa pregatirile pentru razboi.
Dar, ostirea valaha era neinsemnata fata de puterea enorma a armatei Imperiului Otoman. Boierii se aduna la sfat si sunt extrem de iritati fiindca domnitorul nu se arata la vorba. Dar, Neagoe Basarab vorbea in taina cu Dumnezeu. Un slujitor le spune boierilor ca domnitorul se roaga.
Boierii raman inmarmuriti: li se pare total nepotrivit ca tocmai acum, cand venea razboiul, domnitorul sa se roage. Mai tarziu, cand apare domnitorul in mijlocul boierilor, el este luat la rost: „Maria Ta, situatia este grava. Trebuie sa ne hotaram ce facem, pentru ca turcii ne vor cotropi”. Domnitorul insa ii indeamna pe toti la rugaciune. Boierii insa rabufnesc: „Maria Ta, tara nu se conduce cu rugaciuni!”
Insa Neagoe Basarab le spune: „Rugati-va mai mult si postiti, fiindca singurul care ne poate izbavi de urgie este Dumnezeu”. Dupa aceea, domnitorul se retrage si incepe sa se roage.
Raspunsul lui Dumnezeu nu a intarziat. Cronicile spun ca, in noaptea aceea de 21 / 22 septembrie 1520, muri sultanul Selim I si nu a mai avut loc nicio cotropire a Tarii Romanesti.
Asadar, chiar cu „Doamne, miluieste!” se conduce o tara… Urgia este un rau mare pe care nimeni nu-l poate evita, decat doar Dumnezeu. Iar aceasta abatere a urgiei de la noi se poate face numai cu rugaciune si cu post.