Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)
Ca si muzica, dansul este o activitate straveche, originile lui pierzandu-se la inceputurile vietii omenesti de pe planeta. Si, ca orice activitate umana primara, dansul reflecta realitatea cosmica primara, aceea a lumilor de deasupra din care venim. Cand danseaza, oamenii actioneaza din acea parte a lor care stie si-si aminteste de unde vine si incotro se indreapta. Care stie ca lumea aceasta nu inseamna sfarsitul.
Iata de ce oamenii danseaza la nunti – ceremonia pamanteana in care unirea dintre doi oameni semnifica unirea mai mare a cerului cu pamantul. Daca floarea este, poate, obiectul cel mai ceresc pe care-l avem pe pamant, dansul este probabil activitatea cea mai cereasca. Si ambele arata spre acelasi adevar: viata mai lunga despre care speram sa fie reala.
Dansul, ca si cantatul, muzica, este temporar. In absenta timpului, dansul si muzica nu pot exista. Cei care au ajuns in lumea de dincolo, spun ca acolo era si muzica si dans. Deci, din nou, exista timp – sau, mai degraba, timpul profund al acelor lumi.
Filosoful crestin Toma d’Aquino avea un cuvant pentru acest timp mai presus de timp: „aevum”, timpul ingerilor. El nu credea ca era vorba de o stare abstracta, ci de una foarte reala si foarte activa. Este genul de timp in care florile infloresc si iar infloresc. Si unde muzica si dansul nu inceteaza niciodata.
Miturile si legendele populatiilor indigene din toate partile lumii, din regiunile mai izolate ale Australiei pana in padurile tropicale ale Braziliei, descriu tinuturi de dincolo de moarte in care dansul si alte activitati umane pe care le cunoastem aici, pe pamant, continua vesnic. Aborigenii australieni numesc acest loc Timpul Visarii si sustin ca este starea din care vin oamenii si la care se vor intoarce dupa moarte. Samanii il viziteaza de cel putin 30.000 de ani, asa cum cei ce trec prin experiente in pragul mortii si cei ce calatoresc in afara corpului il viziteaza astazi. Este locul din care venim cu totii si locul in care ne vom intoarce, intermitent cand calatoria vietii noastre ca indivizi se incheie si permanent cand actualul ciclu al creatiei ajunge la final.