Atat in stare fiziologica, cat si in stari fiziopatologice, organismele vii sunt sediul unor emisii electromagnetice in domenii spectrale foarte diferite: radiofrecventa, infrarosu (IR), vizibil, ultraviolet (UV), gamma. Radiatia in spectrul vizibil are, in mod normal, valori foarte scazute – in jurul a 150-250 fotoni/sec/cmp. Cea mai cunoscuta dintre aceste radiatii este IR, pe care o percepem sub forma caldurii animale.
Perceptia radiatiei vizibile emise de catre organismul viu se poate face, in mod obisnuit, prin mijlocirea unor tehnici artificiale. Astfel, Kilner, inca din 1912, realizeaza un dispozitiv optic pe baza de dicianina, cu care poate fi perceputa si privita radiatia din spectrul vizibil emisa de catre subiectii umani atat in stare normala cat si in stare de boala. Dr. Caymaz Giiltekin comunica, in 1979, o metoda simpla pentru inregistrarea, pe film fotografic color, a emisiei din spectrul vizibil a pacientilor. Aceeasi perceptie a acestei emisiuni poate fi facuta, vizual, de catre subiectii care au o sensibilitate retiniana deplasata catre zona UV a spectrului vizibil, sau, prin metode speciale de antrenament, chiar de catre persoane nedotate in acest sens.
Prin metoda electronografica de investigare a organismelor vii s-a demonstrat ca emisiunea bioluminiscenta din spectrul vizibil are o dominanta in zona albastra a spectrului de emisie, inregistrata spre extremitatea craniala a corpului, si o dominanta in rosu, catre extremitatea caudala a organismului.
La unele persoane, emisiunea bioluminiscenta din zona craniala a organismului este foarte puternica, astfel incat, in anumite conditii, ea poate fi observata cu ochiul liber, chiar in circumstanta unei iluminari de zi. Aceasta emisie a fost denumita aura.
Investigatii stiintifice laborioase privind natura fenomenului de emisie bioluminiscenta au avut loc in foarte multe laboratoare din intreaga lume. Astfel, in fosta URSS, a fost creat, in cadrul Institutului de radiometrie si electronica din Moscova, un laborator special de investigatii a intregii palete de radiatii emise de catre organismele vii, laborator in cadrul caruia s-au investigat si o serie de obiecti dotati cu facultati psihotronice.
Cazul cel mai cunoscut este cel al Ninei Kulaghina, ale carei insusiri psihokinetice au provocat efectuarea unor investigatii complexe. Dintre aceste insusiri, un deosebit interes stiintific a stirnit capacitatea de a devia o raza laser.

O metoda devenita cvasiuzuala de investigare a emisiunilor electrobioluminiscente este oferita de tehnicile electrografice – cunoscute marelui public sub denumirea de „fotografie Kirlian” – constituite ca proceduri de obtinere a unor imagini ale organismelor vii, ca si ale structurilor abiotice, prin intermediul curentului electric de inalta tensiune si inalta frecventa.
In fapt, efectul electrografic descoperit de catre sotii Semion si Valentina Kirlian, in anul 1939, constituie o redescoperire. Autorii lui n-au avut cunostinta de capacitate a placilor fotografice de a fi sensibilizate de catre un impuls electric, atestata cu decenii inainte inca din 1896. Doctorul Jodko Narkiewicz, polonez de origine, care lucra la Paris, in laboratorul celebrului dr. Baraduc, descoperea acest fenomen pe care, cu 43 de ani mai tarziu, aveau sa-l puna in evidenta si sotii Kirlian. Narkiewicz publica primele imagini ale interactiunii la distanta dintre doi subiecti umani aflati in raporturi de simpatie, comparativ cu alti doi aflati in raporturi de antipatie. Pe imaginile electrografice apar, in primul caz, efluvii luminiscente ce sugereaza un contact intre varfurile degetelor aflate la o distanta de cativa zeci de mm, in timp ce, in al doilea caz, efluviile imprima o structura luminiscenta ce separa varfurile degetelor celor doi subiecti.
Procedura folosita de Narkiewicz fusese denumita, inca din 1889, „electrografie”, de catre cehul Barthelemy Navratil, care isi publicase cercetarile in acest domeniu. In aceeasi ordine de idei este de mentionat faptul ca primele investigatii in aceasta directie demarasera inca din 1777, prin cercetarile lui Lichtenberg, care realizase impresiuni electrografice ale unui substrat fotosensibil, cunoscute pana azi sub numele de „figuri Lichtenberg”.
Initial, fenomenul electrografic descoperit de Kirlian a fost cunoscut doar de un cerc restrans de persoane. Un ziarist moscovit, uimit de caracterul cu totul insolit al fenomenului, i-a facut o larga publicitate. Ulterior, insa, rezultatele cercetarilor sotilor Kirlian au fost supuse unui regim de strict secret. Ele aveau sa se dezvolte in cadrul Universitatii de stat din Kazahstan, datorita doctorilor Adamenko si Iniusin. Un prim raport oficial asupra lucrarilor sotilor Kirlian se produce abia in 1958.
Secretul asupra „efectului Kirlian” este ridicat abia la 12 ianuarie 1973, odata cu aparitia cartii lui Stanley Krippner si Daniel Rubin, „Galaxiile vietii”. Prima Conferinta internationala asupra fenomenului Kirlian a fost organizata la New York in anul 1973.