Mai multi protestanti au fost executati in Anglia, conform legilor ereziei, in timpul domniei lui Henric al VIII-lea (1509–1547) si al Mariei I (1553–1558). Crestinii radicali au fost, de asemenea, executati, desi in numar mult mai mic, in timpul domniei lui Edward al VI-lea (1547–1553), Elisabeta I (1558-1603) si Iacob I (1603–1625).
Protestantii din Anglia si Tara Galilor au fost executati in temeiul legislatiei care pedepsea pe oricine era vinovat de erezie impotriva catolicismului. Desi pedeapsa standard pentru cei condamnati pentru tradare in Anglia in acele vremuri era de executie prin spanzurare, aceasta legislatie a adoptat pedeapsa arderii condamnatilor. Cel putin 280 de persoane au fost recunoscute ca fiind arse in cei 5 ani de domnie ai reginei Maria I.
Unul dintre martirii executati in acele vremuri a fost George Marsh. Acesta a trait linistit timp de mai multi ani, alaturi de sotia si copiii sai, la o ferma de tara. Cand sotia sa a murit, el s-a dus la universitatea din Cambridge pentru a deveni un slujitor bisericesc, slujind un timp ca ajutor de paroh.
Marsh a predicat o buna bucata de timp, pana sa fie arestat si inchis timp de 4 luni, de catre episcopul de Chester. A fost trimis in judecata, ramanand insa ferm in teologia sa pe care a predat-o in timpul regelui Edward si nu a putut fi clintit, spunand ca „nu ma pot lepada de Stapanul meu, Cristos, fiindca atunci S-ar lepada si El de mine inaintea Tatalui Sau din ceruri”.
Marsh a fost condamnat ca eretic. Din moment ce nu avea voie sa primeasca vizitatori in inchisoare, prietenii sai veneau langa o gaura din zidul exterior de unde il strigau si il intrebau cum se mai simte. El intotdeauna raspundea la fel zicand ca este bine si nerabdator sa moara ca martor al adevarului lui Dumnezeu, increzandu-se in El ca va primi putere sa se poarte in mod demn si cu curaj.
In ziua executiei sale, Marsh a fost scos afara in lanturi si unii oameni au incercat sa-i strecoare bani, fiindca toti criminalii condamnati la moarte primeau acesti bani ca sa mituiasca un preot ca sa faca slujbe pentru ei; dar Marsh le-a spus sa dea mai bine banii la cei intemnitati sau la cei saraci decat sa-i dea lui.

Lui Marsh i s-a aratat gratierea pe care ar fi putut-o primi din partea reginei, daca s-ar fi dezis de credinta sa. Marsh i-a raspuns ca i-ar place s-o accepte, ca o iubeste pe regina, dar nu poate retracta. A fost condamnat la moarte prin rug.
Focul a fost aprins, dar a ars atat de slab incat Marsh a avut de suferit in mod cumplit, desi suporta chinurile rabdator. Statea deja in foc de multa vreme, carnea i s-a ars si s-a umflat in asa masura incat lantul din jurul sau nu se mai putea vedea cand brusc si-a ridicat bratele si a strigat „Tata din ceruri ai mila de mine!”, si a murit.
Multi dintre cei care au fost martori ai mortii sale au spus ca Marsh a fost un martir care a murit rabdator si evlavios, ceea ce a facut ca episcopul sa predice un mesaj in care spunea ca Marsh a fost un eretic, a ars ca eretic si acum arde in focul iadului.