Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)
Oamenii din vechime considerau focul ca pe o fiinta divina. Vechii indieni cinsteau focul ca un cult, considerandu-l drept mijlocitor intre zei si oameni, caci aduce pe zei, in carul sau tras de cai rosii, la ceremonii, si le duce ofranda oamenilor al caror sol este.
Pentru poporul roman, focul este sfant. Si, exista mai multe traditii si superstitii referitoare la foc:
* Femeia careia i s-a stins focul in vatra, se asteapta la toate nenorocirile.
* Copiii nu sunt lasati sa se joace seara cu focul, cu taciunele aprins, fiindca se urineaza noaptea in pat.
* Se crede ca femeia cu copil mic nu trebuie sa dea foc din casa, fiindca are sa-i planga copilul.
* Cand focul „paraie” si lasa scantei, e semn ca te vorbeste cineva de rau. Sa iei sare si s-o arunci in foc, ca dai in ochii celui ce „te vorbeste”.

* In ziua de Pasti trebuie, e bine sa tii toata ziua focul aprins.
* In unele parti, se produce asa-numitul foc viu. Se iau doua lemne uscate si se freaca, se tot freaca unul de altul, pana cand se infierbanta si incep sa arda. Acest foc viu se pastreaza apoi cu mare bagare de seama ca sa nu se stinga niciodata peste tot anul, crezandu-se ca acea casa in care s-ar afla un astfel de foc are mare noroc si ca niciun rau nu se poate apropia de ea.
* Exista o datina ca cei ce asistau la o inmormantare sa sara peste foc, inadins facut ca sa „scape” de prigonirea celui mort.