Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)
In literatura crestina ezoterica se vorbeste de faptul ca in momentul mortii apar doi ingeri la capatul muribundului. Dar sunt acestia cu adevarat ingeri sau draci deghizati in ingeri? Sf. Teodora, a carei calatorie dupa moarte prin „vamile” vazduhului este istorisita in viata Sf. Vasile cel Nou (sec. al X-lea), relateaza ca „atunci cand am fost la capatul puterilor, deodata am vazut doi ingeri stralucitori ai lui Dumnezeu, care erau ca niste tineri minunati, de o frumusete cu neputinta de grait prin cuvant. Fetele lor erau mai stralucitoare decat soarele, privirea lor era plina de dragoste, parul capului lor era alb ca zapada, in jurul capului aveau aureole aurii, stralucitoare, care se raspandeau in jur, vesmintele lor straluceau ca fulgerul, si pieptul le era incins cu esarfe aurii in chip de cruce”.
Sf. Salvie, Episcopul Galiei, din sec. al VI-lea, povesteste astfel propria sa experienta de moarte: „Cand chilia mea s-a cutremurat acum patru zile, si m-ati vazut zacand mort, am fost ridicat de doi ingeri si dus pana in cele mai inalte suisuri ale cerului”.
Menirea acestor ingeri este de a lua sufletul nostru iesit din trup, in calatoria sa in viata de dincolo. Nu este nimic nelamurit in privinta lor, nici in infatisare nici in lucrare; avand infatisare omeneasca, ei apuca „trupul usor” al sufletului si il duc departe.
Insa, atentie! Nu orice fiinta care se arata ca inger, este inger cu adevarat, caci chiar satana se preface in inger de lumina (II Cor. 11, 14). Este posibil ca „fiinta de lumina”, pe care unii muribunzi o vad sa nu fie altceva decat un drac, care sa se ascunda sub chipul unui „inger de lumina”, nedeslusit, pentru a-l ademeni pe muribund chiar in clipa cand sufletul se desparte de trup.
Vietile sfintilor ortodocsi cuprind numeroase istorisiri cu astfel de privelisti cu draci, care se arata la ceasul mortii, de obicei cu scopul de a infricosa persoana care moare, si sa o sileasca sa doreasca cu dinadinsul mantuirea. Sf. Grigorie, de pilda, in „Dialogurile” sale, povesteste despre un oarecare om bogat, care era robul multor patimi:
„Cu putina vreme inainte de a muri, el a vazut duhuri uracioase stand inaintea lui, amenintandu-l cumplit ca-l vor duce in adancul iadului… Intreaga familie s-a strans in jurul lui plangand si tanguindu-se. Cu toate ca ei nu puteau sa vada cu adevarat duhurile cele rele si lovirile lor ingrozitoare, ei puteau sa-si dea seama chiar din povestirile omului bolnav, din tremuraturile trupului si din galbejeala fetei aceluia, ca duhurile rele se aflau acolo. Din pricina infricosarii cumplite a acestor privelisti groaznice, el se rasucea in pat de pe o parte pe alta,… Apoi, aproape sfarsit de puteri si lipsit de orice alinare, a strigat: ’Mai da-mi vreme pana dimineata! Mai tine-ma macar pana dimineata!’ Si cu aceasta, viata lui a fost insfacata.”

De aceea, este foarte bine sa fim banuitori (cel putin) in legatura cu „fiintele de lumina”, care se pare ca se arata la ceasul mortii. Ele par foarte asemanatoare cu dracii care se dau drept „ingeri de lumina” pentru a atrage, nu numai pe muribund, ci chiar mai mult decat atat, pe cei carora acela le va istorisi aceasta povestire mai tarziu, daca va fi readus la viata din moartea clinica.
Unii oameni care au „murit” si s-au intors – de obicei, aceia care sunt sau au ajuns sa fie foarte „religiosi”, au asemanat „fiinta de lumina” pe care o intalnesc, nu cu un inger, ci cu un „chip” nevazut al lui Hristos Insusi.