Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)
In Maramures, se pastra pina nu demult o traditie legata de riturile de fertilizare conform careia, intr-o anumita zi a anului, barbatul iesea cu toporul in gradina si ameninta pomii care nu rodisera anul trecut ca-i va taia daca nici in anul care vine nu vor face fructe. Omul vorbea deci cu pomul, facea o intelegere cu el avind „credinta” ferma ca si pomul il va omeni cum se cuvine. Asadar, omul se pomenea vorbind cu pomul iar pomul il omenea pe om daruindu-i roada asteptata.
O sa vi se para socant, dar aceasta traditie chiar are in spate si baze stiintifice. La Institutul de Stiinte Biologice din Bucuresti, un colectiv de cercetatori a obtinut, in acest sens, cateva rezultate remarcabile, care au facut posibila realizarea filmului documentar „Dincolo de tacerea plantelor”. Iata ce au constatat ei:– plantele reactioneaza la sunete si la game diverse de agresiuni;– ele sesizeaza chiar de la distanta intentia unui agresor, distanta aceasta putand fi de ordinul kilometrilor;– cand se comite o agresiune asupra unei plante se constata ca intra in reactie si o alta planta, „martor”: aceasta trimite doua „brate” energetice spre planta afectata, ca intr-o reactie de compasiune sau de solidaritate;– daca agresorul se indreapta spre planta cu o foarfeca rostind propozitia „O sa te tai!”, dar gandindu-se: „N-o sa te tai!” – propozitie care exprima, de fapt, adevarata sa intentie – planta sesizeaza si reactioneaza in conformitate cu mesajul mental, nu cu cel verbal.– plante plasate in camere diferite, in aceleasi conditii de presiune, temperatura, camp electric si camp magnetic etc., reactioneaza sincron si violent in clipa in care un dispozitiv comandat de un sistem electronic (este eliminata deci prezenta umana) arunca in apa fiarta, la intervale aleatorii, creveti vii;
Sa ne intoarcem la traditia maramureseana descrisa la inceputul articolului. Aceasta are loc doar in anumite zile din an; oare de ce? Oamenii de stiinta au constatat ca plantele sunt supuse unor cicluri de activitate si repaus pulsatorii, nu numai de-a lungul unei zile, ci si de-a lungul unui an. Mai mult decat atat, ele au propriile lor bioritmuri (similare, oarecum, cu ale omului), care le inscriu in timp ca destine fitomorfe. De aceea, nu trebuie sa ne indoim nicio clipa ca omul arhaic avea cunostinte temeinice asupra pulsatiilor vitale ale activitatii plantei.
La sfarsitul practicii „pomului sterp”, i se aduc acestuia anumite recompense pentru presupusa lui acceptare de fertilitate: paiele din jurul trunchiului pentru a nu-i fi roasa scoarta de iepuri, balegarul ca ingrasamant natural, jolfa de samanta de canepa, prajituri si resturi de mancaruri din ajunul Craciunului etc. Asistam, deci, la un fel de exercitiu de educare pentru fertilitatea pomului; iar in urma efortului depus de acesta in timpul „invatarii”, el este stimulat si rasplatit, in felul in care un dresor creeaza reflexe conditionate animalelor sale.
Se intimpla deci in aceasta comunicare dintre om si pom o interferenta de biocampuri, ceea ce se inregistreaza de altfel in timpul experimentarilor actuale. .Admitind ipoteza universalitatii biocomunicatiei in afara sistemului nervos, valul mistic ce acopera multe din fenomenele considerate inca pline de mister dispare. Si vom intelege de ce plantele nu gandesc, dar pot fi influentate de gandurile noastre.
A nu se uita ce spunea cercetatoarea Thelma Moss: „In cazul unei persoane cu intentii agresive fata de planta, imaginea campului ei energetic este aproape complet stearsa, ca si cum bioenergia sa ar fi „rapita” de agresor. Dimpotriva, in cazul in care se apropie de planta un om cu intentii bune, cu sentimente de ocrotire, imaginea de camp a plantei apare mult amplificata ca marime si mai vie, mai intensa, ca si cum prin generozitatea sa a oferit plantei un plus de viata. Si poate chiar le daruim.”