Spiritele rele, create la inceput fara pacat, erau egale in natura, putere si slava cu ingerii, care sunt acum mesagerii lui Dumnezeu. Dar, cazute in pacat, ele s-au aliat pentru a-L dezonora pe Dumnezeu si a-i distruge pe oameni. Unite cu Satana in rebeliune si izgonite din ceruri odata cu el, au luat parte impreuna cu el la razboiul impotriva autoritatii divine. In Scriptura ni se relateaza despre alianta lor, despre diferitele lor ranguri, despre inteligenta si ingeniozitatea lor si despre planurile lor malefice care aveau ca tinta pacea si fericirea oamenilor.
Istoria Vechiului Testament le mentioneaza ocazional existenta si activitatea, dar aceste spirite rele si-au manifestat puterea in modul cel mai evident in perioada cand Iisus Hristos a fost pe Pamant. El venise sa-i rascumpere pe oameni, asa ca Satana s-a hotarat sa preia controlul asupra lumii. Reusise deja sa instaureze idolatria pretutindeni, cu exceptia Palestinei. Hristos a venit ca sa reverse lumina cerului asupra singurei tari care nu se supusese pe deplin ispititorului. Aici isi disputau suprematia doua puteri rivale. Iisus isi intindea bratele iubitoare, invitandu-i sa vina la El pe toti cei care voiau sa gaseasca iertare si pace. Ostile intunericului si-au dat seama ca stapanirea lor este limitata si au inteles ca, daca misiunea lui Hristos avea sa fie incununata de succes, domnia lor urma sa se incheie curand. Satana a turbat de furie, manifestandu-si in mod sfidator puterea atat asupra trupurilor, cat si asupra sufletelor oamenilor.
Noul Testament afirma clar ca oamenii au fost posedati de demoni. Persoanele chinuite in felul acesta nu sufereau doar de boli provocate de cauze naturale. Hristos intelegea perfect situatia cu care avea de-a face si recunostea acolo prezenta directa si actiunea spiritelor rele.
O ilustrare socanta atat a numarului, puterii si rautatii lor, cat si a puterii si milei lui Hristos ne este oferita de Scriptura in relatarea vindecarii demonizatilor din Gadara, niste nebuni vrednici de plans, care sfidau orice restrictie, se zvarcoleau, spumegau, erau turbati de furie, umpleau vazduhul cu strigatele lor, se automutilau si prezentau un pericol pentru oricine se apropia de ei. Trupurile lor sangerande si desfigurate si mintile lor ratacite erau un spectacol placut pentru printul intunericului. Unul dintre demonii care aveau controlul asupra acestor suferinzi a declarat: „Numele meu este Legiune… pentru ca suntem multi” (Marcu 5:9). In armata romana, o legiune era formata din trei pana la cinci mii de oameni. Si ostile lui Satana sunt organizate tot pe sistem militar, iar compania careia ii apartineau acesti demoni era mare cat o legiune.
La porunca lui Iisus, spiritele rele si-au parasit victimele, care, supuse acum, rationale si blande, s-au asezat linistite la picioarele Mantuitorului. Demonilor li s-a permis sa arunce o turma de porci in mare, iar pentru locuitorii din Gadara pierderea acestora a cantarit mai mult decat binecuvantarea pe care o revarsase Hristos, asa ca Vindecatorul divin a fost rugat sa plece (Matei 8:33,34). Satana cautase in mod intentionat sa ajunga la acest rezultat. Aruncand vina pagubei lor asupra lui Iisus, el a trezit temerile egoiste ale oamenilor si i-a impiedicat sa-I asculte cuvintele. Iisus le-a ingaduit spiritelor rele sa distruga turma de porci ca o mustrare pentru iudeii care cresteau pentru castig aceste animale necurate. Daca Hristos nu i-ar fi impiedicat, demonii ar fi aruncat in mare nu doar porcii, ci si pe pazitorii si pe proprietarii lor.
Mantuitorul dorea ca urmasii Sai sa-l cunoasca pe dusmanul cu care aveau de luptat, ca sa nu fie inselati si invinsi de planurile lui. El dorea si ca oamenii din acea regiune sa-I vada puterea de a pune capat robiei lui Satana si de a-i elibera pe captivi. Desi Iisus a plecat, acei barbati eliberati in mod atat de minunat au ramas sa le spuna celorlalti despre indurarea Binefacatorului lor.

In Scripturi, sunt redate si alte cazuri asemanatoare: fiica femeii siro-feniciene, ce era chinuita cumplit de un demon pe care Iisus l-a alungat prin Cuvantul Sau (Marcu 7:25-30); un indracit orb si mut (Matei 12:22); un tanar ce avea un spirit mut, care de multe ori il aruncase „cand in foc, cand in apa, ca sa-l omoare” (Marcu 9:17- 27); demonizatul chinuit de un duh de demon necurat, care tulbura linistea Sabatului in sinagoga din Capernaum (Luca 4:33-36) – toti acestia au fost vindecati de Iisus. Aproape in fiecare caz, Hristos S-a adresat demonului ca unei entitati inteligente, poruncindu-i sa iasa din victima si sa nu o mai chinuie. Cei posedati de demoni sunt descrisi de obicei ca aflandu-se intr-o stare de mare suferinta.