Reincarnarea – o capcana a sufletului. Suntem noi, oamenii, sclavi in „simularea zeului Enki”?

In India spirituala, scopul vietii umane este acela de a scapa din ciclul nesfarsit al reincarnarii. Situatia de a fi o fiinta care este prinsa in ciclul nasterii si al mortii este cea a eroului grec Sisif, regele Corintului, care a incercat sa-i invinga pe zei, dar a fost condamnat la o soarta necastigatoare. I s-a dat sarcina de a impinge un bolovan pana sus pe deal, dar, de indata ce bolovanul ajungea sus pe deal, el se rostogolea la vale, iar Sisif era nevoit sa reia sarcina la nesfarsit.
La fel, o entitate vie in lumea materiala, atunci cand isi sfarseste o viata trebuie, prin legea reincarnarii, sa reinceapa o alta. In fiecare viata, ea lucreaza cu greu pentru a-si atinge scopurile materiale, dar stradaniile sale dau intotdeauna gres, asa ca trebuie sa o ia de la capat de fiecare data.
Dar, in legenda lui Sisif, cine erau „zeii” pe care eroul incerca sa-i invinga? Enki si Enlil, care, conform vechilor sumerieni, erau „zeii” care ii conduceau pe extraterestrii Anunnaki si care, i-ar fi creat pe oamenii moderni, prin anumite tehnici de inginerie genetica. Si acesti zei, conform literaturii oculte, sunt cei care incearca sa tina oamenii sclavi in „simularea lui Enki” – cea cu ciclul nesfarsit al nasterilor si mortilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate