Numerosi microbi sunt comensali pentru corpul nostru; activitatea pe care o desfasoara este utila. Ei sunt intalniti in intestin, faringe, plamani si pe piele. Cand degradeaza deseurile organice prin fermentatie sau putrefactie si cand se hranesc cu acestea, ei curata organismul de aceste deseuri. Activitatea lor de gunoieri contribuie deci la pastrarea curateniei organelor si a tesuturilor.
Desi benefici pentru organismul uman, microbii saprofiti devin virulenti in anumite imprejurari. Cel mai cunoscut dintre ei este Escherichia coli, sau colibacilul, care traieste in intestin. Atunci cand devine agresiv, produce infectii urinare. 80% din cistite sunt datorate actiunii lui. El declanseaza si diaree infectioase, sau colibaciloze intestinale, in special la copii.
Stafilococii si streptococii sunt si ei cunoscuti pentru capacitatea de a deveni virulenti si de a cauza numeroase infectii. Spre deosebire de majoritatea microbilor care au un organ-tinta preferat, aceste doua bacterii traiesc aproape peste tot in organism: pe piele, in intestine, pe caile respiratorii, conductul auditiv, caile urinare etc. In consecinta, infectiile pe care le pot declansa atunci cand devin patogeni sunt numeroase: rinofaringita, angina, sinuzita, pneumonie, otita, furuncul, abces, impetigo, abces mamar, panaritiu, enterita, osteita, artrita, meningita, endocardita, cistita, pielonefrita, septicemie etc.
Printre ceilalti microbi saprofiti care pot deveni periculosi, se numara bacilul lui Pfeiffer (Haemophilus influenzae) care traieste in cavitatile fetei (nas, gat, urechi, ochi). Este responsabil de sinuzite, otite, conjunctivite si uneori, de meningite. Pseudomonas aeruginosa, un bacil al cailor respiratorii, poate la randul lui sa determine pneumonii sau septicemii.
Cum devin virulenti microbii care sunt de obicei utili organismului? Ce ii determina sa treaca de la o stare la alta? Este esential sa intelegem acest lucru pentru a fi capabili sa evitam producerea unor mutatii asa de periculoase. Cu atat mai mult cu cat organismul nostru contine miliarde de microbi care ar putea deveni periculosi in urma acestor mutatii.
Problema virulentei bruste a microbilor saprofiti este strans legata de alte probleme fundamentale care tin de infectii: De ce unele persoane rezista la toate infectiile in vreme ce altele le contracteaza pe toate? De ce unele persoane sunt foarte receptive la un tip de infectie – la streptococi sau la infectiile fungice, de pilda – in vreme ce altele, chiar si la un contact repetat cu acesti microbi, nu contracteaza niciodata boala?

Raspunsul la aceste intrebari este dat pe de-o parte de sistemul imunitar si pe de alta parte de terenul uman, de mediul nostru intern, care constituie un mediu mai mult sau mai putin favorabil dezvoltarii microbilor, in functie de starea sa si de imprejurari.
Terenul. El este constituit din ansamblul de fluide: sangele, limfa, lichidele extra- sau intracelulare in care plutesc celulele corpului. Celulele noastre sunt pline de lichide (citoplasma sau ser intracelular), aprovizionate cu substante nutritive de catre lichide (sange, lichide celulare) si curatate de deseuri prin intermediul lichidelor (limfa, sange). Elementul apos constituie deci mediul celular. Celulele depind in intregime de el si nu se pot descurca fara acest element. Exista o compozitie ideala a acestor lichide, care le ofera celulelor conditii optime de viata si de activitate; ea asigura corpului sanatatea si vitalitatea.
Daca microbii patogeni patrund in aceste conditii, nu vor gasi conditii favorabile. Un teren sanatos este un mediu ostil oricarui microb patogen, care nu se poate instala si nici nu poate supravietui si cu atat mai putin se poate multiplica. Un astfel de teren este rezistent la microbi. Trebuie subliniat ca aceasta rezistenta exista indiferent de orice activitate defensiva care poate pune in functiune sistemul imun. Microbul moare intr-un teren sanatos ca pestele in aer sau ca omul in mediul submarin: nu este in mediul lui si piere repede.
Compozitia ideala a terenului nu este insa fixa. Ea poate fi modificata de catre mai multi factori: alimentatia, sedentarismul, stresul, oboseala, somnul insuficient, administrarea de medicamente, droguri, fumatul etc. Consecintele implica degradarea terenului: conditiile de viata pe care le ofera se inrautatesc mai mult sau mai putin, in functie de cat de mare este diferenta fata de compozitia ideala.
Degradarea terenului poate lua doua forme: fie terenul are prea putine vitamine, minerale… care ar trebui sa intre in compozitia sa, fie este supraincarcat cu otravuri si deseuri metabolice (uree, acid uric, colesterol…). Aceste doua tipuri de degradare pot coexista; terenul va fi atunci concomitent carentat si supraincarcat, ceea ce se petrece foarte frecvent in zilele noastre. Indiferent de motivele pentru care un teren se degradeaza, el nu mai ofera un mediu de viata ideal pentru celulele corpului.
Daca o bacterie, un parazit sau orice alt microb patrunde in acest moment in organism, gaseste conditii ideale pentru a se dezvolta si multiplica. Atunci, boala infectioasa se va instala repede si usor. Este suficient sa observam receptivitatea Ia infectii a persoanelor supraalimentate, sedentare sau mari consumatoare de tutun si alcool si dimpotriva, rezistenta celor a caror igiena a vietii respecta legile naturii.
Degradarea terenului nu este doar favorabila microbilor exteriori; conditiile de viata se modifica si pentru bacteriile saprofite. Pentru unele dintre ele, aceste modificari sunt benefice, caracteristicile pe care terenul le dobandeste putand fi ideale. Cresterea dramatica a numarului lor – in dauna altor microbi saprofiti – provoaca un dezechilibru si devine o amenintare pentru organism. Este cazul Candidei albicans, de pilda. Traind in numar mic in intestin, are putere suficienta pentru a desfasura o activitate utila, dar insuficienta pentru a deveni stanjenitoare. Daca terenul se modifica si conditiile de viata ii devin deosebit de favorabile (deci adverse pentru alti microbi cu care este in competitie), se multiplica fara masura. Invadeaza intregul tub digestiv, apoi ajunge in alte organe unde nu ar trebui sa se gaseasca si care ii suporta greu prezenta. La inceput, doar unul sau doua organe sunt atinse, dar ulterior contaminarea se extinde. In final, organismul in ansamblu poate fi colonizat, cum este cazul in candidoza cronica.
Invadarea de catre microbii saprofiti deveniti virulenti este rareori atat de intinsa ca in candidoza cronica. In general, doar un organ sau doua sunt invadate de microbi. Organele, nefiind pregatite pentru a gazdui acesti microbi, sunt agresate de catre ei la fel cum se intampla in cazul oricarei infectii cu microbi din exterior.
Cresterea fara masura a numarului de microbi si prezenta acestora in organe in care nu ar trebui sa se afle sunt cele doua motive care fac ca microbii saprofiti sa devina periculosi. Starea terenului este deci esentiala din toate punctele de vedere. O infectie nu depinde niciodata doar de un singur factor. In joc intra intotdeauna doua elemente: un microb si un teren receptiv. Iar terenul este factorul decisiv. Acest lucru se traduce prin formula: Microbul nu inseamna nimic, terenul reprezinta totul!