Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)
Cristalul pastrator de informatii este unul dintre cele mai sacre cristale cu care s-ar putea lucra vreodata. In aceste cristale pot fi stocati eoni de intelepciune si, atunci cand acordarea la frecventa lor este facuta in mod corect, ele pot revela cunostinte stravechi si secrete profunde ale Universului. Aceste cristale au fost programate constient fie de catre fiintele extrem de evoluate care au creat frecventele vibrationale speciale ce permit fiintei umane sa evolueze pe Pamant, fie de catre semintia atlantilor si lemurienilor (rasele pure care au trait la inceput pe Terra).
Aceste fiinte au venit de undeva mult dincolo de sistemul solar si, pe masura ce au calatorit si evoluat, au inmagazinat in memoria lor toate experientele, lumile si universurile de dincolo. Cand aceste rase au ajuns pe planeta noastra, ele au creat prima rasa, rasa de origine, care se pare ca a ajuns la maturitate si atinge culmea evolutiei acum, cand aceste cunostinte inestimabile pot fi primite.
Aceste fiinte iluminate au dorit sa pastreze secretele Universului pana cand sufletul uman devine pregatit pentru a mosteni o asemenea comoara de cunoastere cosmica. Au fost alese cristale speciale in care au fost stocate cele mai valoroase informatii si ascunse in adancul pamantului. Exact la timpul potrivit ele vor veni la suprafata planetei pentru a fi folosite doar de catre cei alesi. Se crede, de asemenea, ca atunci cand va fi sosit timpul revelarii acestor informatii, cristalele se vor materializa pur si simplu.
Cand vom avea acces la informatiile continute in aceste cristale, sufletul omenesc va putea imbratisa lumi de experienta si invatatura. Scopul accesului la informatiile stocate in aceste cristale ar fi dublu: va satisface setea de adevar a fiecarei fiinte – adevarul despre originea rasei umane – si va permite, pe masura revelarii acestor adevaruri, racordarea la sursa infinita, cosmica, pentru ca in final fiecare fiinta sa devina un releu spiritual.
Cristalele pastratoare de informatii au propriul lor sistem de securitate. Doar cei cu inima pura pot sa isi acordeze constiinta pentru a avea acces la intelepciunea continuta in ele. Sufletele cu vibratii inalte pot acum sa caute aceste cunostinte si sa le impregneze in fiintele lor. Nu ne referim la informatia care se ofera in mod obisnuit; este vorba, mai degraba, de o intensificare a propriei lumini, de un adaos profund la intelepciunea proprie si o pace interioara mai mare pentru a fi revarsata in lume.
Cristalele pastratoare de informatii au, toate, un simbol sacru gravat pe una din fete. Aceste simboluri nu sunt usor de observat si de obicei ele trebuie sa fie indelung cautate. Cum procedam? Privim cristalul intr-o lumina stralucitoare si examinam foarte atenti fateta cu fateta. Daca pe una din cele sase fatete care formeaza terminatia lui vom observa un triunghi mic, nu incape indoiala ca acesta este cristalul pe care-l cautam. Triunghiurile mici nu sunt ele insele fatete. Ele au fost gravate in cristal. Daca ne vom plimba degetul peste triunghi, il vom putea identifica. Acest universal simbol antic al Trinitatii reprezinta echilibrul perfect atins regasit in aspectele fizice, mentale si emotionale ale fiintei noastre, echilibru care permite o maxima deschidere spre lumina spirituala. Acest triunghi mai este si simbolul celui de-al treilea ochi. Triunghiul este ochiul cristalului si serveste drept cale spre intelepciune. Acest simbol intalnit pe cristale indica resurse vaste care se gasesc inauntrul lui, resurse accesibile pe cale spirituala.
Civilizatia Atlantilor a decazut datorita faptului ca puterea cosmica si cunostintele universale au fost folosite in scopuri egoiste, abuzandu-se de ele. Unii dintre atlantii au programat astfel de cristale pentru a putea fi regasite in vietile viitoare. Multe dintre aceste cunostinte sacre au fost inaccesibile pana acum. Este de o importanta vitala sa ne, asumam intreaga responsabilitate si sa avem respect si totala veneratie pentru aceste informatii.