Pe 16 septembrie 2023, lumea a început să bubuie. O avalanșă uriașă de gheață s-a prăbușit în apele adânci ale unui fiord din estul Groenlandei, declanșând un mega-tsunami, ale cărui valuri inițiale au atins o înălțime de 200 de metri. Valurile au străbătut pereții fiordului înainte de a se revărsa în larg. Ceea ce a urmat a fost considerabil mai ciudat. Prăbușirea a declanșat un zumzuit monoton care a continuat timp de 9 zile consecutiv. Era suficient de puternic pentru a fi detectat de seismometre din întreaga lume. Și totuși, când Armata Daneză a vizitat fața locului, nu a găsit nimic în neregulă.
„Este o nebunie”, a spus Kristian Svennevig, geolog la Institutul Geologic din Danemarca și Groenlanda și membru al unei echipe care a investigat anomalia. Nimeni nu a observat vreodată ceva. Imediat, o mulțime de cercetători și-au unit forțele, inclusiv Marina Daneză oferindu-şi ajutorul. Dar nimic care să fie o cauză concretă nu era. „Dacă nu găsim altă explicație, am fi apelat la monștri marin sau la pui de dragoni”, glumea Stephen Hicks, membru al echipei, seismolog la University College London.
Acum însă, așa cum citim în revista „Science”, o echipă de 68 de oameni de știință a reușit să identifice sursa zumzetului din 2023: un fenomen natural bizar, care bate ritmic pe suprafața Pământului ca o tobă. „Nu știu dacă cineva a mai văzut ceva de genul asta înainte”, a spus Ben Fernando, seismolog la Universitatea John Hopkins. „Este un rezultat minunat”.
Zumzetul făcut, începând cu 16 septembrie 2023, a fost captat la peste 3.300 de kilometri distanță, în Rusia, de un instrument cu infrasunete conceput pentru a detecta testele de arme nucleare. Seismometrele au detectat, de asemenea, mai multe evenimente seismice de înaltă frecvență, împreună cu unele unde de joasă frecvență. Seismologii au detectat un zumzet profund care oscila la 10,88 mHz. Acest lucru a apărut ca o anomalie foarte mare, mai ales că n-a durat doar o zi, ci mai multe zile. Cercetătorii din întreaga lume au rămas uimiți. „Ce se întâmplă aici? De ce mai vedem asta?”
Până când zumzetul a dispărut după 9 zile, o varietate de experți, de la cercetători în tsunami până la experţi în geoștiințe de adâncime, s-au adunat într-un grup extins pe o platformă on-line, unde au dezbătut tot felul de explicații posibile. Semnalele seismice nu se potriveau cu semnătura unui cutremur.
În ciuda lipsei de dovezi concludente, o ipoteză a rămas. Poate că avalanșa a creat un val staționar care se mişcă înainte și înapoi în fiord. Un astfel de val, numit seiche, este comun în lacuri și porturi, deși de obicei ia formă în prezența vântului puternic.
Apoi, la doar 3 săptămâni după dramaticele din septembrie, un al doilea semnal seismic (mai slab) a apărut din fiord și s-a răspândit prin planeta noastră. De asemenea, el părea să fi fost declanșat de o alunecare de teren și a fost însoțit de un tsunami mai mic. Verificând înregistrările istorice seismice de la începutul anilor 1980, echipa a găsit patru evenimente similare. Dacă acele semnale erau de la seiches, atunci poate că era la fel şi zumzetul din luna septembrie.
Dar a existat o mare problemă cu ipoteza seiche. Avalanșa și tsunamiul au fost mari și puternice, dar efemere. Nu era clar cum ar putea genera sau susține un seiche un asemenea eveniment timp de 9 zile. În disperare, un membru al echipei a încercat să recreeze evenimentul în propria cadă; experimentul nu a funcționat.
Echipa a încercat apoi să modeleze evenimentul pe un computer. În primele lor încercări de a construi simulări ale tsunamiului, nu s-a putut reconstrui seiche-ul. Apoi, Armata Daneză a oferit acces la sondajele cu sonar de înaltă rezoluție ale fundului fiordului. Atunci au început să se adune dovezile. Simulările care au luat în considerare adâncimea variabilă a fiordului au arătat că megatsunamiul s-a stabilizat într-un seiche cu o frecvență dominantă de 11,45 mHz – foarte aproape de frecvența de 10,88 mHz a zumzetului ciudat. Decăderea de 9 zile a seiche-ului virtual s-a potrivit cu cea a faptului real. Geografia ciudată a fiordului a sugerat că energia seiche-ului s-ar scurge doar treptat în apele deschise, ajutând astfel la explicarea longevității sale.
Simulările au dezvăluit și motivul pentru care Marina Daneză nu a reușit să vadă valurile seiche-ului. După doar trei zile, înălțimea valului a scăzut la doar câțiva centimetri, făcându-l aproape imperceptibil pentru oricine era prezent.
Sursa: studiul ştiinţific „A rockslide-generated tsunami in a Greenland fjord rang Earth for 9 days” / science.org