Imagine: generata de AI (Microsoft Designer)
„Le roumans dou chastelain de Coucy et de la Dame de Fayel”, adică „Romanul castelanului de Coucy și al doamnei de Fayel”, – a avut în secolul al XIII-lea un foarte mare succes, datorită clarității naive a versurilor, sentimentalismului duios cu care e zugrăvită pasiunea celor doi amanți și totodată, episodului final, realizat pentru a satisface pe acei care iubesc emoțiunile puternice.
Iată rezumatul acestei istorisiri: Castelanul de Coucy o iubește pe doamna de Fayel. În timp ce-l întovărășește pe Philippe-August în Cruciadă, el e rănit de o săgeată otrăvită. Simțind că i se apropie sfârșitul, îl cheamă la el pe scutierul Gobert, căruia îi poruncește să-i spintece pieptul, după moarte, și să-i scoată inima, pe care trebuie s-o îmbălsămeze și s-o trimită, cu o scrisoare și un cântec, femeii gândurilor sale. După moartea stăpânului său, scutierul îi îndeplini ultimile dorinți, dar în loc ca această comoară funebră să intre în posesia doamnei de Fayel, ea ajunge în mâinile soțului gelos, pe care scutierul îl întâlnește pe drum și care-i cere să-l lămurească asupra misiunii ce-o are de îndeplinit.
Domnul de Fayel revine acasă, unde meditează asupra unui proiect de răzbunare, care să uimească numeroșii oaspeţi poftiți la masă. În urma ordinului primit, maistrul bucătar al castelului prepară inima lui Sire de Coucy cu un sos delicios și, în timpul mesei, doamna o mănâncă și se delectează. După aceea, soțul ei îi spune: „Doamnă, să nu vă speriați: bucatele pe care le-ați mâncat acum câteva clipe au fost gătite special pentru dvs. L-ați iubit pe castelanul de Coucy cât timp a trăit și tot atâta timp am suferit eu, chinuri și rușine: astăzi însă, pentru a mă răzbuna, v-am dat să-i mâncați inima”.