Cercetatorii de la Universitatea Fujian din Shenzhen (China) si de la Universitatea din Hong Kong au analizat proprietatile anti-canceroase ale unui compus din usturoi, numit S-alilmercaptocisteina (SAMC). Ei si-au publicat concluziile in revista „Chinese Journal of Natural Medicines”.
Consumul zilnic de suplimente alimentare cu potential anti-cancer a devenit o modalitate de prevenire si de gestionare a cancerului. Iar noi dovezi sustin o legatura intre consumul de usturoi si incidenta scazuta a cancerului. In mod special, usturoiul „vechi” are activitati anti-canceroase mai puternice decat usturoiul proaspat, deoarece este imbogatit cu anumiti compusi organosulfurici specifici, cum ar fi SAMC. De aceea, cercetatorii au analizat studiile despre SAMC si potentialul sau anti-canceros.
Dovezile au sugerat ca SAMC poate proteja impotriva cancerului datorita capacitatii sale de a elimina speciile reactive de oxigen (ROS) si de a creste enzimele antioxidante. SAMC prezinta, de asemenea, efecte antitumorale prin activarea kino-proteinei active de mitogen (MAPK), prin inhibarea inflamatiei. SAMC poate determina moartea celulara programata a celulelor tumorale. De asemenea, SAMC poate inhiba proliferarea celulelor tumorale si poate suprima invazivitatea celulelor tumorale. In plus, poate creste chemosensibilitatea celulelor canceroase.
Pe baza dovezilor colectate, cercetatorii au ajuns la concluzia ca SAMC din usturoiul „vechi” poate fi folosit ca un supliment alimentar pentru prevenirea si tratarea cancerului. Cititi textul integral al studiului la acest link.
Foto: pixabay.com (Commons Creative – free)