Iata in continuare povestea unei doamne care s-a trezit deodata din somn cu un vis bizar:
„In noaptea de sambata, 11 martie 1871, m-am trezit alarmata, dupa ce mi-am vazut fiul cel mare, aflat pe atunci la St. Paul de Loanda, pe coasta de sud-vest a Africii, aratand groaznic de bolnav si deshidratat, si i-am auzit vocea care ma chema. Am fost asa de tulburata incat nu am mai putut dormi, dar, de cate ori inchideam ochi, imaginea reaparea, iar vocea lui se auzea foarte clar strigand: „Mama”.
In ziua urmatoare, duminica, am fost deprimata, dar nu i-am pomenit nimic sotului meu, intrucat el era invalid si nu voiam sa-l supar. Eram obisnuiti sa primim scrisori de la fiul cel mai tanar in fiecare duminica, aflat pe atunci in Irlanda, insa, intrucat scrisoarea nu ajunsese. I-am spus domnului Griffith ca din acea cauza sunt deprimata, fiind bucuroasa ca mi se oferise un motiv, in afara celui real. Desi pare ciudat, si el a fost cam deprimat toata ziua, nefiind niciunul capabil sa mancam, el ridicandu-se de la masa spunand: „Nu-mi pasa cat costa, trebuie sa-l aduc pe baiat inapoi”, referindu-se la fiul cel mare.
Am povestit visul meu la doi sau trei prieteni, dar i-am implorat sa nu-i spuna nimic domnului Griffith. In ziua urmatoare, a sosit o scrisoare ce continea o serie de fotografii cu fiul nostru, spunandu-ne ca a avut febra, dar ca acum se simtea mai bine si spera sa plece intr-un loc mult mai sanatos.
Nu am mai auzit nimic de el pana in data de 9 mai, cand am aflat printr-o scrisoare ca a murit ca urmare a unui alt acces de febra, in noaptea de 11 martie, iar inainte sa moara ma chema in mod repetat. La inceput nu am facut legatura intre data cand am avut visul si moartea fiului meu, dar acest lucru mi-a fost subliniat de prietenii mei si de un vechi servitor, caruia ii povestisem totul.”
Foto: pixabay.com (Commons Creative – free)