Visele care isi au originea in fluctuatiile mentale, impulsuri sau substratul subconstientului personal unde s-au depus fenomene psihice ce au fost candva in campul constiintei, nu sunt vise reale. Sunt doar niste semnale sau forme de comunicare ale straturilor noastre psihomentale, un cod insotit si explicat prin imagini.
Adevaratele vise insa vin de altundeva, dintr-o sursa, din tot ce a inregistrat Universul de la creatia si pana la disolutia lui. Vin din akasa, eterul sau vidul creator. Ele vin dintr-un fond arhetipal colectiv accesibil si comun tuturora (chiar si animalelor – Pavlov). Dar ce este un arhetip? – este un concept care desemneaza imaginea primara sau reala, forma de inceput pentru o descriere ulterioara. Este ceea ce face si visul.
Visul implica ideea de straoriginalitate fundamentala a unui tipar dat. Acest inteles a fost consacrat in cadrul “psihologiei fundamentale” a lui C. G. Jung. Intelegandu-se de fapt o insusire colectiva a unei multimi de fapte, atribut care se intemeiaza pe existenta unui subconstient colectiv. Acest subconstient colectiv este constituit prin incorporarea unor nenumarate experiente interioare si exterioare ale umanitatii, in desfasurarile istorice ale lumii.
Luminile fantastice, taramurile mitice nu sunt altundeva decat in universul nostru interior. Noi suntem poarta spre celelalte dimensiuni sau planuri paralele si depinde de noi in cea mai mare masura cu care din ele ne sincronizam. Subconstientul individual este legat la cel colectiv si poate prelua orice informatie de acolo folosind simboluri sau arhetipuri comune tuturor. Decorporalizarea sau calatoria astrala este o practica care abunda in cele, mai vechi texte antice. Pitagora, Aristeas, Abaris, Empedocle etc, au fost putini dintre maestrii acestei practici de calatorie in astral, iar scriitorul latin Dio Casius consemneaza nenumarate asemenea cazuri in istorie.
Practica presupunea desprinderea spiritului de trup si migrarea acestuia in alte lumi sau chiar in trecutul sau viitorul planului fizic. Asa ca respectivii se izolau intr-o pestera unde sa nu fie deranjati si fie ca isi preparau o potiune halucinogena (ca si samanii) fie la vointa, intrau in transa extatica transcedentala explorand taramurile necunoscute ale inconstientului colectiv de unde apoi se intorceau cu informatii deosebite sau profetii. Asa a vazut Pitagora sistemul solar, planetar si chiar galactic, asa auzea el muzica sferelor si multe altele din bogata lui bibliografie. Abaris si Aristeas vedeau evenimente ce se petreceau simultan in alte parti ale tarii sau lumii consemnate mai apoi cu martori. Samanii se mai ocupa intens de asemenea practici chiar si mai putin “ortodoxe”, de exemplu, practica de a intra in infern. Aceste practici sunt insa bine controlate.
Astfel, oamenii care au trait experienta mortii clinice pot relata cate ceva despre fascinanta lume de dincolo. Indienii Pawnee din America de Nord sau Navojo spuneau ca somnul este o initiere, o moarte, o poarta spre alta lume petrecand mult timp de exemplu la marginea unui lac, asteptand o viziune. Textele yoghine dau o excelenta si vasta descriere a fenomenului visului incluzand tehnici de iesire in astral, de visare constienta si chiar modificari ale visului la vointa.

Foto: pixabay.com (Commons Creative – free)