Nu degeaba hreanul ocupa un loc important in galeria plantelor medicinale analizate in opera sa de flamandul Dodoens, unul din marii medici si naturalisti ai Renasterii. Din hrean se utilizeaza radacinile, care au proprietati stimulente. Intre excitant, stimulent si iritant este insa numai un pas, mai mare sau mai mic, in functie de concentratie si subiect. Depasind dozele moderate sau medii, se ajunge la efecte nedorite, iritatii ale parenchimului rinichilor, ale mucoasei gastro-intestinale si ale sistemului nervos. Hreanul este contraindicat pentru cei suferinzi de hemoroizi, hemoptizie, dereglari de ritm cardiac, stari congestive. In masura mai redusa se utilizeaza si frunzele, un bun conservant natural pentru muraturi.
Principalii constituienti
Radacina de hrean contine cca 2% protide, 8% hidrati de carbon, saruri minerale de sodiu 5 mg%, potasiu 295 mg%, calciu 55 mg%, fosfor 35 mg%, fier 0,7 mg%, vitamina A 2 mg%, niacina 0,3 mg% si 100 mg% vitamina C. Pe langa aceste substante comune multor fructe si legume, hreanul mai contine glicozizi sulfurati, mirozina – o enzima care se elibereaza prin raderea radacinii, formand mirozinat de potasiu. Mai contine cantitati mici de ulei volatil si acizii clorhidric, sulfuric, carbonic, siliciu, precum si substante antibiotice.
Recomandari terapeutice interne
Daca importanta sa ca antiscorbutic este astazi cu totul secundara, scorbutul apartinand trecutului, in schimb intelegem principalele sale proprietati terapeutice tot prin prisma efectelor sale excitante asupra mucoaselor. Astfel, intensificand secretiile salivare si gastrice, este util ca tonic aperitiv si stimulent gastric in anemii, lipsa de pofta de mancare, gastrite hipoacide, actionand favorabil si ca antidiareic. Datorita excitatiei generalizate asupra parenchimului renal, se explica si efectul diuretic marcant, util in hidropizie, guta, reumatism (completat si cu terapie de uz extern), considerandu-se chiar a avea si efect antilitiazic. Nu se recomanda in afectiuni renale acute.
In terapia aparatului respirator, hreanul este utilizat in catar cronic respirator, astm, bronsita. Foarte interesanta este recomandarea sa, inspirata din medicina traditionala, ca adjuvant in afectiuni cardiace: cardiopatie ischemica dureroasa, angina pectorala si hipertensiune arteriala. Ca antiparazitar, hreanul are o actiune tenifuga remarcabila.

Recomandari terapeutice externe
Utilizarea in uz extern a hreanului se bazeaza in principal pe proprietatile revulsive ale hreanului proaspat ras. Producand o congestie la locul aplicarii, activand circulatia sangelui, aplicatiile cu hrean fac sa dispara sau sa diminueze durerile. Se recomanda in diverse nevralgii de natura reumatica, in inflamatii articulare, chiar si pentru combaterea migrenelor, a nevralgiilor intercostale si dentare. Congestia locala puternica in circulatia periferica duce, prin compensare, la descongestionarea unor organe interne, in special a plamanilor, hreanul fiind utilizat prin aceasta proprietate in bronsitele acute, pneumonii, gripe. Prin efectul revulsiv, prin afluxul de sange la nivelul gingiilor, poate fi un adjuvant pretios in paradontoza. Datorita efectului antiseptic, se recomanda in igiena bucala, sub forma de apa de gura. Se mai citeaza si recomandarea in combaterea degeraturilor.
Intrebuintare
* Consumat ca atare, in scopuri condimentare; pentru combaterea teniei se recomanda sa fie consumat timp mai indelungat, alaturi de ceapa si fructe crude.* Infuzie din 15-20 g la litrul de apa, care se lasa apoi la macerat 12 ore; se iau 2 cani pe zi, intre mese.* Vin tonic si antianemic, prin macerare timp de 24 ore la 30 grame de hrean ras la un litru de vin. Se strecoara si se ia cate un paharel de 50 g inainte de mese.* Sirop pentru copiii anemici, limfatici, fara apetit. Pentru aceasta se taie radacina in rondele line, se adauga zahar, iar din sucul care se formeaza se recomanda acestora cate o lingura pe zi.* Macerat in lapte timp de o ora, din 2 linguri de hrean ras la 1/2 litru lapte fierbinte, se bea dimineata, ca adjuvant antireumatic.* Cura de hrean cu miere in cardiopatii ischemice dureroase, angina pectorala, hipertensiune. Se face o pasta omogena dintr-o lingura de hrean ras cu o lingura de miere; se ia treptat, cu lingurita, dimineata cu o ora inainte de micul dejun. Cura dureaza 30 de zile, repetandu-se cu pauze de cate 2 luni, de 4 ori pe an timp de 3 ani.* Cataplasme cu hrean ras aplicate pe torace in cazuri de bronsite, gripa, congestie pulmonara.* Tinctura de hrean din 20 grame de hrean ras, macerat timp de 2 saptamani in 100 ml alcool, utilizata in frictiuni antireumatismale.* Mestecarea unei bucati de radacina, in fiecare zi, in paradontoza.* Tinctura din frunze (20 g la 100 ml alcool timp de 10 zile), diluata cu apa, este o apa de gura antiseptica.