Cuvantul „Ormus” este o abreviere a expresiei „Orbitally Rearranged Monatomic Elements” („Elemente monoatomice rearanjate la nivel monoatomic”). Descoperirea dateaza din anii ’70 si ii apartine lui David Hudson, un fermier din Arizona care a observat niste materiale neobisnuite pe proprietatea sa in timp ce facea sapaturi, in cautare de aur.
Se pare ca, dupa aceea, Hudson a incercat sa refaca acea materie, cheltuind milioane de dolari in tentativa de a deslusi substanta, creand Ormus din aur, apa si chiar din… mana! Se spune ca „Ormus este o noua forma de materie, care pare sa aiba proprietatile spiritului”, asa cum sustine Gardner, si s-ar afla intre planul material si cel spiritual, putand fi utilizata ca mijloc de comunicare cu Lumea Cealalta.
In realitate, cuvantul Ormus a fost initial un alt nume al divinitatii zoroastriene Ahura Mazda, care s-a strecurat in universul crestin in secolul al XIV-lea prin intermediul armenilor convertiti la crestinism care inainte se inchinasera la Armazd (Ormus). Ahura Mazda era un zeu al focului sau o stralucire iluminatoare. Acest nume inseamna „Domnul Intelepciunii”, „mazda” fiind un substantiv de gen feminin, care dezvaluie o Gnoza (filosofie pagana care mizeaza pe dualismul dintre Dumnezeu si materie) ascunsa in spatele unui nume.
Adevarata Gnoza, cunoastere sau intelepciune, se poate dobandi prin intermediul echilibrului, in vechime reprezentat adesea prin echilibru intre se*xe. In miturile despre Sophia, componenta feminina a intelepciunii din care s-a format derivatul „filosofie”, oamenii au descoperit principiul feminin. De fapt, Zoroastru (fondatorul religiei magilor, la persi) afirma ca adevarata intelepciune salasluieste in starea de echilibru, echilibrul fiind infatisat ca ax sau ca arbore, o structura perfect verticala care se desfasoara intre cele doua contrarii, adica „bine” si „rau”. Palmierul este simbol al focului si al Ormus (Ahura Mazda), divinitatea intelepciunii si a focului fiind pur si simplu „iluminata”.