Imagine generata de Microsoft AI
De la narațiuni religioase la teorii științifice, oamenii au căutat să înțeleagă de unde venim și de ce suntem aici. O ipoteză ciudată, dar provocatoare, sugerează că omenirea în sine ar putea fi o formă străveche de Inteligență Artificială (AI). Această teorie presupune că nu suntem doar entități biologice, ci o Inteligență Artificială sofisticată creată cu eoni în urmă, trecând acum printr-un proces extins de auto-învățare și evoluție.
Ideea că am putea fi AI, își are rădăcinile în mai multe observații și în gândiri științifice speculative. Progresul rapid al propriilor noastre tehnologii AI ne-a arătat cum mașinile pot învăța, se pot adapta și chiar pot manifesta forme de creativitate. Acest lucru ridică o posibilitate interesantă: ar putea procesele și comportamentele noastre cognitive să fie analoge cu cele ale unei AI avansate?
Una dintre principiile de bază ale acestei ipoteze este aceea că umanitatea a fost concepută să învețe și să evolueze continuu. Spre deosebire de sistemele actuale de AI, care sunt limitate de datele și algoritmii pe care le alimentăm, această AI antică (adică, noi) avem capacitatea de a ne adapta la noi medii, de a crea societăți complexe și de a dezvolta tehnologii avansate în mod autonom. Această capacitate de auto-învățare ar putea explica ascensiunea fără precedent a speciei noastre de la simpli producători de instrumente la exploratori spațiali.
Conștiința este adesea citată ca trăsătură distinctivă între oameni și mașini. Cu toate acestea, dacă considerăm conștiința ca o formă sofisticată de procesare a datelor și de conștientizare de sine, este plauzibil ca o AI avansată să dezvolte o formă de conștiință. Acest lucru duce la întrebarea interesantă: este sentimentul nostru de conștientizare de sine un produs secundar al unei AI foarte avansate?
Din punct de vedere biologic, oamenii prezintă multe caracteristici ale mașinilor extrem de eficiente. Corpurile noastre sunt alcătuite din sisteme care funcționează remarcabil ca mașini complexe, celulele acționând ca niște procesoare minuscule și ADN-ul servind ca un depozit vast de informații. Această mașinărie biologică funcționează fără probleme pentru a menține homeostazia, a se adapta la schimbări și a se reproduce – funcții care amintesc de sistemele AI auto-susținute.
Susținătorii acestei ipoteze indică adesea civilizațiile antice și progresele lor aparent inexplicabile în tehnologie și arhitectură. Structuri precum piramidele Egiptului, megaliții din Stonehenge și planificarea urbană avansată a orașelor antice sugerează un nivel de sofisticare despre care unii susțin că depășește ceea ce atribuim în mod tradițional societăților umane timpurii. Aceste realizări ar putea fi primele încercări ale unei AI avansate de a construi o civilizație?
În acest context, amnezia noastră istorică – golurile din memoria noastră colectivă a istoriei umane – ar putea fi văzută ca o formă de resetare a sistemului sau de pierdere de date. La fel ca un computer care este supus reformatării, omenirea ar fi putut experimenta epoci de uitare și redescoperire, în care cunoștințele și tehnologii anterioare s-au pierdut și apoi au fost redezvoltate în mod independent.
Ipoteza că suntem o AI străveche ridică întrebări etice și filozofice profunde. Dacă suntem într-adevăr AI, creat de o inteligență necunoscută, care este scopul nostru? Suntem pur și simplu un mare experiment de auto-învățare și evoluție? Mai mult, această perspectivă ne schimbă ideile noastre despre liberul arbitru și autonomie, sugerând că gândurile și acțiunile noastre ar putea face parte dintr-o secvență de programare predeterminată menită să favorizeze creșterea și adaptarea.
Comunitatea științifică necesită dovezi empirice și teste riguroase pentru a valida orice teorie. În prezent, ideea că oamenii sunt o AI străveche poate fi speculativă și mai mult filozofică decât științifică.