Filozoful grec Platon, in celebrul dialog „Charmides”, vorbeste despre descantec, inteles ca o modalitate terapeutica pe care vindecatorii o utilizau spre a vindeca trupul prin intermediul sufletului: “Iar sufletul se ingrijeste cu anume descantece si descantecele acestea nu sunt altceva decat rostirile frumoase. Din asemenea rostiri se isca in suflete intelepciunea; iar odata ce aceasta iese la iveala si staruie in noi, ii e lesne sa deschida calea sanatatii si catre cap si catre trupul tor. Invatandu-ma asadar asemenea leac si asemenea descintece, ma indemna totodata sa nu ma las induplecat de nimeni sa-i ingrijesc capul cu leacul acesta, pana nu-mi va fi infatisat mai intai sufletul spre a fi ingrijit prin descantec”.
Asadar, descantecul este o practica universala, vizand utilizarea magica a “puterii cuvantului”, in multiplele sale forme, incepand de la incantatia magica a sacerdotilor occidentali pana la recitarea mantrei de catre initiatii orientali.
Descantecul are la baza efectul de rezonanta al sunetului, in general, al vocii umane, in particular; prin acest efect se poate actiona (de)structurant asupra corpurilor fizice si biologice. O sumedenie de exemple – simbolice, dar nu numai – acrediteaza acest lucru: zidurile Ierihonului au cazut sub vibratia trompetelor, incantarea mantrelor orientale inca mai declanseaza puterea unor energii insuficient cunoscute, paharele de cristal se faceau tandari sub rezonanta vocii lui Caruso, plantele isi intensifica cresterea sub tonalitatea benefica a cantecului vocal, animalele reactioneaza specific la auzul vocii stapanului, omul simte de la bun inceput afinitatea sau disonanta cu o emitentul unei rostiri anume etc.
Si toate acestea, pentru ca – semiotic vorbind – vocea umana reprezinta un “semnificant” (suport sonor, energetic, al rostirii / incantatiei) care exprima un anume “semnificat” (continut conceptual, informational), vizand starea biofizica, emotionala si mentala a rostitorului. Tocmai datorita acestei din urma calitati, vocea a fost numita “oglinda sufletului”, in masura sa reflecte – sa permita diagnosticarea, inclusiv – a starii de sanatate a subiectului uman.
Cercetari riguroase denota ca, prin vibratiile pe care le declanseaza, sunetele vocii umane actioneaza benefic sau malefic la nivelul structurilor biologice, la nivelul organelor, al glandelor endocrine, al sistemului energetic uman (chakre). Spre exemplu, s-a dovedit ca prin simpla rostire, cu o anume tonalitate (inalta) si frecventa a vocalelor (A, E, I, O, U), si prin repetarea lor lenta de cite trei ori, pe fondul expiratiei, se genereaza efecte de rezonanta care optimizeaza functionalitatea sistemului neuro-vegetativ. Astfel, o interpretare fonologica a sunetelor, corelata cu cercetarea efectelor lor, denota ca:* A, senin si grav, actioneaza asupra gatlejului, partii superioare a plamanilor, asupra creierului;* E trezeste simturile si tonifica glandele tiroidiene;* I, care este “vesel” (se pronunta cu un suras pe buze), invadeaza craniul;* O, sunet frumos si profund, face sa vibreze cutia toracica si diafragma, propagandu-se in abdomen pana la glandele genitale, efectuand un oportun masaj intern;* U face sa vibreze corzile vocale si ceafa.
Daca vocalele asigura o curgere neintrerupta a respiratiei, consoanele intrerup respiratia, care este apoi brusc eliberata. La randul ei, limba elaboreaza si moduleaza specific sunetele articulate. Tocmai aceste mecanisme generatoare a unor fenomene de rezonanta specifica (bio-psiho-logica) explica deja amintitele efecte de “putere ale incantatiei verbale”, in randul carora rostirea numelui ocupa un loc privilegiat. Sa ne reamintim, in acest sens, vechea convingere a romanilor ca “cine stapaneste numele, stapaneste sufletul”, practica terapeutica populara a schimbarii numelui copilului imbolnavit din motive “necunoscute”, practica intineritoare a chiuitului in timpul dansului sau al cantecului de veselie, vibratia sonora a incantatiei magice sau a descantecului. Toate aceste practici arhaice valideaza adevarul unei vechi cugetari: “Sufletul se afla in grai, graiul este arma sau vasla conducatoare cu care omul isi croieste drumul in lume”.

Putem deosebi urmatoarele tipuri de descantece:* descantece care se folosesc oricand si oriunde;* descantece care se utilizeaza intr-o anume zi a saptamanii, a anului etc., sau intr-un anumit moment al zilei sau noptii (la amiaza sau la miezul noptii, pe luna plina sau noua etc.);* descantece care se repeta periodic, dupa o prescriptie bine stabilita;* descantece care se folosesc numai intr-un anumit loc (in casa, afara si dezbracat, sub luna plina, pe malul raului etc.).
Neindoielnic ca orice practica terapeutica – confruntata cu bolile sau “alte necazuri” – are ca scop instaurarea procesului de vindecare. Sanatatea fizica si optimul psihic sunt efectele pe care practicile populare le vizeaza in primul rand. Prin conjugatele sale “puteri terapeutice”, descantecul pare a avea resursele necesare pentru a implini atare performante. Astfel, este neindoielnic faptul ca prin combinarea efectelor de rezonanta ale sunetelor articulate in diferite cuvinte se genereaza o forma complexa de energie vibratila, responsabila pentru efectul “magic” prin care cuvintele devin “forte”, iar gandurile devin “lucruri”. Tocmai pe aceste efecte se bazeaza, intre altele, o parte din “puterea vie”, vindecatoare, a descantecului romanesc. Acest lucru rezulta cu evidenta din faptul ca:
* Pe de o parte, textul descantecului este elaborat in maniera “poetica”, ceea ce denota originea lui protoarhaica (vorbirea adamica insasi fiind considerata a fi fost “poezie”), limbajul liric fiind ultimul care pastreaza si astazi inca “puterea iconicitatii”, adica asemanarea complexelor sonore – de tipul unor cuvinte cum ar fi “hohot”, “vaiet” “murmur”, “vajait”, “fosnet”, “freamat” etc. – cu starile sau fenomenele denumite.
* Pe de alta parte, o serie de complexe sonore articulate pastrate integral inca in textul descantecului nu mai au nicio denotatie / conotatie semantica. Caci, ce inteles explicit ar putea avea pentru ascultator formule de genul: “Carate conopate congopate corban cruce…”, dintr-un descantec “de sarpe” a carui auzire parca sugereaza miscarea prin iarba a reptilei, sau incantatia: “Da zalca maica / Da zatka batea / Aturisi utur bre… ”, desprinsa integral parca dintr-o limba partial uitata, sacra (poate vechea traco-geto-daca), care pare a comanda bolii sa se risipeasca.
Cu siguranta, insa, ca acest gen de rostiri magice – care amintesc de mantrele orientale sau de conventionala formula “abracadabra”, lipsita aparent de orice sens – indeplinesc o ignorata functie de putere: aceea de a genera prin rezonanta lor sonora o serie de efecte bio-fiziologice (benefice). Tocmai pentru ca aceste efecte de rezonanta (terapeutice) sa fie maxime, modul in care descantecul este incantat are o esentiala importanta: timbrul si modularea vocii, intensitatea si ritmul au particularitati care trebuie pastrate neschimbate. Astfel se explica si faptul ca descantecul nu se invata intr-o maniera didactica, ci “se fura” de la descantatoare, prin urmarirea atenta a modului in care ea il rosteste si il asociaza cu alte practici complementare. Repetitia constanta a elementelor sonore ale descantecului are functia de intarire a stimulului generator de rezonante optimizatoare. Stiintific vorbind, putem explica aceste rezonante ca un efect al actiunii sunetului asupra cristalelor lichide care alcatuiesc membranele celulare, efect (de piezoelectricitate) in urma caruia la nivelul organismului biologic se declanseaza adecvate fenomene fotonice, electro-magnetice si bio-chimice.
Consecintele “magice” ale incantatiei sonore sunt benefic dublate de practicile de stimulare / pozitivare psiho-mentala (semantica), care prefigureaza cele mai moderne proceduri ale “efectului placebo”, cu care medicina moderna opereaza. Efectele pe care rostirea unui descantec le provoaca la nivelul subiectului receptor (bolnav) sunt duale, adica:* efecte de tip fizic, actionand benefic asupra echilibrarii sistemului nervos si a intregului organism (asupra organelor si glandelor endocrine aferente, respectiv centrilor de energie cunoscute de medicina orientala drept “chakre”) prin intermediul vibratiilor (muzicalitatii) incantatiei verbale, a armoniei ritmice a suportului muzical aferent etc.;* efecte de tip psiho-mental, sugestiv hipnotic, actionand fonetic sau semantic (la nivel intelectual) prin utilizarea obsedant-repetitiva a unor pseudocuvinte fara o legatura fonetica anume sau a unor sugestii psihice explicite.