Considerat „parintele miscarii New Age“, Edgar Cayce (1877-1945) a fost cel mai cunoscut medium al secolului XX. Reusitele sale paranormale sunt deja legendare si niciun pasionat al practicilor spirituale sau parapsihologice nu-i poate ignora activitatea. Cayce intra in transe in cursul carora raspundea la intrebari din orice domeniu, de la istorie la religie si la supranatural. Cel mai bine este cunoscut ca diagnostician; in timpul vietii, numele sau aparea frecvent in presa americana, fiind creditat cu sute de vindecari in cazuri in care medicina conventionala depusese armele.
Trebuie mentionat ca Edgar Cayce a fost cel care a reintrodus tema reincarnarii in discutiile din mediul crestin. In ciuda asiduitatii cu care frecventa biserica, in timpul transelor insista ca reincarnarea trebuie integrata in invataturile crestine – fapt care i-a surprins pe multi. Afirmatiile sale coroborau atat crestinismul, cat si doctrina renasterii. Avem de-a face aici cu o dilema, deoarece in conformitate cu opiniile conventionale, crestinismul si reincarnarea sunt incompatibile. Invierea, nu reincarnarea, este esenta Bisericii. Cum a armonizat Cayce aparenta contradictie dintre ele?
Multi considera ca el nu a abordat de fapt niciodata aceasta chestiune; desi a insistat ca armonizarea este posibila, nu a explicat cum poate fi facuta. Daca introducem insa in cadru doctrina sufletului scindat, ne dam seama imediat ca atat reincarnarea, cat si invierea pot fi perfect adevarate. O jumatate a fiintei noastre, spiritul, se reincarneaza iar si iar, in vreme ce sufletul, cealalta jumatate, asteapta probabil invierea.
Cayce sustinea ca exista o deosebire intre suflet si spirit. Pentru el, cele doua nu sunt extreme situate pe aceeasi scara a constiintei, ci doua componente distincte ale sinelui, inconstientul fiind limpede identificat cu sufletul. „Avem mai multe faze ale mintii. Avem o minte a constiintei spirituale, a subconstientului fizic sau a sufletului, si avem de asemenea o minte a corpului fizic, prin care toate acestea se pot manifesta.”
Pe langa faptul ca asocia sufletul cu inconstientul, Cayce considera – la fel ca stiinta moderna – ca acest suflet inconstient este acea jumatate a mintii dotata cu memorie. Pentru el, sufletul si spiritul sunt doua parti ale aceluiasi sine intreg, distinct, si totusi unitar. La fel ca fetele aceleiasi monede, ele formau o unitate. „Sufletul si spiritul sunt una, si totusi distincte – asa cum Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt una, o manifestare a unei forte capabile sa actioneze in diverse planuri de dezvoltare.”
Cayce sustinea ca atat sufletul, cat si spiritul supravietuiesc mortii opului fizic: „La separarea sufletului si spiritului de salasul lor pamantesc, ambele intra pe taramul spiritual”. Ulterior insa, era de parere ca sufletul are o relevanta mult mai mare pentru experienta post-mortem a individului, comparativ cu spiritul. Edgar Cayce spunea ca mentalul subconstient devine constiinta in clipa in care iesim din trupul fizic. Adica, mentalul inconstient (mintea sufletului) devine mentalul functional atunci cand individul moare.

Cayce pare a fi considerat ca relatia dintre cele doua jumatati ale sinelui este inversata dincolo de pragul mortii. Desi poate ca nu sunt mai scindate decat au fost in timpul vietii, in lumea de dincolo aceasta divizare pare diferita. Dupa ce paraseste corpul, declara Cayce, mentalul inconstient se pomeneste adus in prim-plan, devenind influenta mentala preponderenta, imediata si dominanta; mintea constienta este impinsa in planul al doilea, ascunsa vederii, asa cum fusese inconstientul pe taramul celor vii.
Cayce relata ca mortii nu pot gandi la fel ca viii. Cu exceptia celor care au atins iluminarea in timpul vietii, ei nu sunt capabili sa inteleaga pe deplin ce li s-a intamplat odata ce trec pragul dincolo. Cayce sustinea ca persoanele decedate au un nivel mai scazut de vointa libera si de intelegere intelectuala decat aveau in timpul vietii, asa cum s-ar intampla daca si-ar pierde mentalul constient, rational. Mai departe, Cayce deplangea faptul ca, desi umbrele invizibile ale celor morti iau uneori parte la prelegerile sale, ele nu pot intelege noile idei si concepte prezentate la fel de bine pe cat le inteleg cei vii. „Erau invataturi pe care oamenii vii le percepeau si le intelegeau, gratie libertatii lor de vointa si de alegere, intr-un mod diferit de cel in care le asimilau decedatii”.
De asemenea, Cayce sustinea ca nu Dumnezeu ne judeca viata dupa moarte, ci ca propriile noastre amintiri subiective fac acest lucru. Judecata respectiva are loc in si prin intermediul mentalului inconstient. Cayce insista ca fiecare om este judecat de Dumnezeu doar in termenii propriilor sale idealuri. Entitatea dupa moarte isi asuma constiinta subconstientului, asa cum a fost ea in planul material, adica faptele si gandurile avute in corpul fizic, care sunt prezente totdeauna in fata individului. Imaginati-va deci ce iad isi sapa unii, si ce rai isi construiesc multi altii.