Imagine generata de Microsoft AI
Privind pantofii cu vârful ascuțit care sunt purtaţi astăzi de unii oameni, puțini dintre noi știm că în secolul al XIV-lea acesta era un privilegiu al nobililor, care căutau astfel să se diferențieze şi prin încălțăminte de majoritatea populației. În Franța, această modă a provocat la un moment dat numeroase dueluri între nobili încât regele Filip al V-lea a fost obligat să emită un decret pentru stabilirea lungimii maxime a vârfului pantofilor.
De altfel, încălțămintea i-a preocupat pe oameni din cele mai vechi timpuri. Dovadă sunt descoperirile arheologice, precum și operele scriitorilor din antichitate. Astfel, sclavii asirieni, babilonieni, perși și cei din vechiul Egipt cunoșteau metode de tăbăcire a pieilor de animale. Un nume de pantofar iscusit la romani, este citat de Pliniu cel Bătrân, în operele sale, pe nume Boethius.
Culoarea și forma încălțămintei denotau în antichitate rangul social al celor ce o purtau. Astfel, faraonii, și mai apoi împărații și nobilii romani, purtau sandale roșii, iar de la Seneca aflăm că Iulius Cezar se îmbrăca uneori cu sandale… cu talpă de aur. De altfel, acum 2.000 de ani bântuia și moda tălpii cât mai înalte, mulți dintre nobili luându-se la întrecere în ce privește înălțimea tălpii, spre a dovedi astfel că sunt progenituri dintr-un sânge cât mai albastru. Nu era rar cazul când pe străzile Romei puteau fi văzuți nobili care se sprijineau de o parte și de alta de sclavi, deoarece talpa era atât de înaltă încât nu puteau merge fără însoțitori. În schimb, încălțămintea celor doi sclavi ridica nori de praf, ea fiind formată din bucăți de lemn scobit în care pătrundea piciorul…