Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free) + prelucrare proprie
În 1976, în Iran a avut loc un eveniment ufologic deosebit, care, spre deosebire de alte evenimente similare, în general ascunse publicului, acesta a fost dezvăluit. El a mai fost numit şi „Incidentul Teheran”. Acesta a avut loc pe 19 septembrie 1976 şi a constat într-o dublă observare (radar și vizuală) a unui obiect zburător neidentificat (OZN) deasupra Teheranului, capitala Iranului, în primele ore ale dimineții. În timpul interceptării, două avioane F-4D Phantom II au pierdut controlul asupra instrumentarului de bord, inclusiv asupra sistemului de arme, atunci când s-au apropiat de OZN pentru a-l ataca.
Potrivit rapoartelor desecretizate, la primele ore ale zilei de 19 septembrie 1976, Forțele Aeriene Imperiale Iraniene au început să primească apeluri de la cetățeni din districtul Shemiran, pretinzând că sunt martorii luminilor strălucitoare neobișnuite care se mișcă pe cer. La început, autoritățile militare au presupus că locuitorii au observat un avion sau elicopter, dar vicecomandantul și asistentul de operațiuni, generalul Yousefi, după ce a contactat turnul de control al Aeroportului Internațional Mehrabad, a observat cu proprii ochi un obiect strălucitor pe cer, care semăna cu o stea. Imediat, Yousefi a decis să trimită un avion de luptă pentru a urmări obiectul misterios. S-a ales avionul MacDonnell Douglas F4 Phantom II, cu rază lungă de acțiune, bimotor, interceptor supersonic și avion de luptă dezvoltat de americani.
Pe măsură ce avionul se apropia de țintă, tabloul de bord al acestuia înregistra probleme tehnice, el neputând comunica cu baza. Confruntat cu această situaţie, pilotul a decis să abandoneze misiunea. Odată ce F-4D Phantom II s-a îndepărtat de obiect, panoul de transmisie a revenit la normal. Nerenunțând, Forțele Aeriene Iraniene au decis să trimită un al doilea F-4D Phantom II.
Cel de-al doilea avion F-4D Phantom II a început urmărirea, încercând să se apropie de obiect, dar acesta accelera imediat, într-un ritm amețitor, împiedicând orice apropiere. Echipajul F-4D Phantom II era format din doi locotenenți militari, Parviz Jafari și Jalal Daminian, care, zeci de ani mai târziu, își vor face publică experiența incredibilă. În cadrul observațiilor făcute, obiectul a fost descris ca având „o luminozitate orbitoare imensă”, fiind înconjurat de o serie de alte lumini dreptunghiulare, alternând între roșu, albastru, verde și portocaliu.
Interviu acordat de pilotul Parviz Jafari presei iraniene, in care descrie evenimentul OZN din 1976
Cazul a luat o turnură și mai dramatică, când OZN-ul a ejectat patru obiecte mai mici, dintre care unul s-a îndreptat spre confruntarea directă cu F-4D Phantom II. S-a încercat respingerea lui cu o rachetă, dar această acțiune a făcut doar ca instrumentarul de bord să cadă din nou. Apoi, obiectul mai mic i-a lăsat în pace pe piloţi și s-a întors la celelalte. În cele din urmă, obiectul mai mare a urcat cu o viteză imposibilă și a dispărut în imensitatea orizontului. Unul dintre obiectele mai mici a fost raportat că a coborât în ​​deșert, lângă o rafinărie de petrol de la periferia Iranului.
F-4D Phantom II nu a fost singurul care a interacționat cu uriașul OZN; un avion de pasageri a raportat interferențe puternice în comunicațiile sale după ce a întâlnit același obiect. Un ofițer de control al traficului aerian și martor al incidentului a declarat: „Când au auzit raportul nostru și raportul piloților, au ajuns la concluzia că nicio țară din lume nu este capabilă de o astfel de tehnologie și toți au crezut că este un obiect ciudat din spațiul cosmic”.
Alte rapoarte mai povestesc, a doua zi după ce a avut loc evenimentul, armata iraniană a explorat zona în care OZN-ul mai mic a coborât. S-a zvonit că în apropierea unei case din zonă a fost captat un semnal intermitent, auzindu-se zgomote puternice și o lumină foarte mare. La scurt timp după, armata iraniană a impus secretul asupra cazului și nu s-a mai știut nimic.
Evenimentul ufologic din 1976 a atras atunci atenţia nu doar a autorităților iraniene, dar şi agenţiilor din SUA, care la acea vreme aveau legături strânse cu Iranul, înainte de a revoluția islamică din 1979. În 1996, cercetătorul independent John Greenwald a reușit să declasifice trei documente importante despre caz.
Autorităţile americane au concluzionat atunci următoarele:
„Obiectul a fost văzut de mai mulți martori din diferite locații (de exemplu, Shamiran, Mehrabad) și din diferite puncte de vizualizare (atât aeriene, cât și terestre). Credibilitatea multora dintre martori este ridicată (un general al Forțelor Aeriene, echipaje calificate și operatori de turnuri cu experiență). Observații vizuale au fost confirmate de radare.  Au fost raportate efecte electromagnetice. Au existat efecte fiziologice asupra unor membri ai echipajului (adică pierderea vederii din cauza luminozității obiectului)”.
În decembrie 1977, „incidentul Teheran” a luat o întorsătură neașteptată. Un om de știință al cărui nume nu a fost dezvăluit i-a făcut comentarii senzaționale ufologului Robert V. Pratt (1912-2005), editor al celebrului MUFON. El a povestit că, în timp ce zbura cu un avion spre Chicago, a inițiat o conversație cu un pasager din apropierea scaunului său, care s-a dovedit a fi un ofițer de rang înalt al forțelor aeriene iraniene, îmbrăcat în haine civile. În timp ce vorbeau, a apărut problema observărilor OZN din Iran, despre care presa o comenta de ceva vreme. Potrivit omului de știință, ofițerul iranian i-a mărturisit, că OZN-ul a fost peste baza aeriană militară de lângă Mehrabad timp de 48 de ore și părea că vrea să comunice cu operatorii radio. O echipă de lingviști a fost convocată pentru a încerca să descifreze mesajele, dar nu au reușit să decodeze aceste mesaje. El i-a mai spus că toate aeronavele stăteau departe de obiect, din cauza căldurii intense pe care o emana.
Ofițerul iranian a susținut că el a fost unul dintre cei care, cu ajutorul unui elicopter, a încercat să se apropie de OZN, reușind să ajungă la circa 1,5 km de acesta. În urma acestor mișcări, motorul elicopterului a încetat să funcționeze, iar piloții au suferit arsuri ușoare.
Când cazul a atins o anumită celebritate, jurnalistul american Philip J. Klass (1909-2005), un renumit sceptic în materie ufologică, a publicat în 1983 o carte, în care vorbeşte inclusiv despre acest caz. Klass susține că piloții au confundat observațiile, Jupiter fiind corpul astronomic văzut de ei, şi nu un OZN. Pentru a-și argumenta teza, Klass a susținut că au existat defecte la unul dintre avioane, probleme la radar, punând chiar sub semnul întrebării capacitatea piloților.