Cu mii de ani în urmă, a existat o rasă de giganţi cu păr roşu, care au fost prinşi în peştera Lovelock din Nevada (SUA)?

Există o teorie foarte populară care sugerează că planeta noastră a fost odată locuită de o rasă de giganți care au distrus tot ceea ce a atins. Erau creaturi care nu se opreau de la nimic pentru a obține ceea ce își doreau, ucideau și mutilau oameni (chiar și pe ai lor) ori de câte ori se simțeau amenințați, se luptau cu toată lumea, doar pentru a-și stabili propria dominație asupra terenurilor.
Potrivit legendelor locale, Paiute, tribul amerindian care s-a stabilit în Nevada (SUA) cu câteva mii de ani în urmă, se referea la această rasă de uriași ca fiind „Si-Te-Cah”; se pare că a avut loc o bătălie între triburile amerindienilor și uriași, pentru a decide în cele din urmă cine va conduce ținuturile. Pentru că nu aveau nicio şansă, amerindienii Paiute au decis să-i păcălească pe uriași, atrăgându-i în Peștera Lovelock, unde intrarea a fost blocată, odată ce uriașii au intrat în ea. Giganții au murit acolo și viața a continuat, fără ei…
La sfârşitul anilor 1920, o expediţie a avut loc la peştera Lovelock, unde s-au descoperit resturile unei străvechi civilizaţii, aşa cum puteţi observa din extrasul de ziar din 21 septembrie 1929:

Despre giganţii cu păr roşu din Peştera Lovelock puteţi afla mai multe urmărind un documentar YouTube extrem de interesant:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate