In conformitate cu traditia romano-catolica, trupurile moarte ale unor oameni sfinti nu se descompun. Ele pur si simplu nu putrezesc. Se crede ca anumite persoane si obiecte pot scapa de trecerea timpului datorita sfinteniei lor, sau pentru ca acestea se afla sub protectia unei puteri divine. O traditie similara exista si in crestinismul ortodox de Est.
Neputrezirea trupului este un atribut important al sfinteniei si conteaza doar in cazul in care apare in mod natural, cu alte cuvinte, trupul nu este mumificat sau imbalsamat in mod artificial, pentru ca altfel ar trebui sa-l consideram „sfant” si pe Lenin. Mai mult decat atat, trupurile neputrezite nu au miros neplacut; din contra, se spune ca acestea produc un miros placut, floral.
Unul dintre putinele exemple americane ale unui trup mort este cel al lui Padre Padilla din Isleta Pueblo (New Mexico, SUA). Pueblo de Isleta este o comunitate nativa americana, vorbitoare de limba tanoan, care traieste in regiunea Bernalillo, New Mexico. Aici se gaseste Biserica Isleta Pueblo, care a fost construita in 1613; faima sa mare este legata de misiunea lui Padre Padilla (parintele Padilla).
In 1756, Padre Padilla, misionar, a fost atacat violent si injunghiat mortal de catre atacatori necunoscuti. El a fost apoi ingropat sub podeaua bisericii, langa altarul inalt. 19 ani mai tarziu, in 1775, in timpul unei slujbe, localnicii au vazut consternati cum podeaua de langa altar a inceput sa se zguduie fara niciun motiv aparent, zgomote ciudate venind din sol. Podea de lut s-a deschis si, dintr-o data, Padre Padilla a iesit din pamant. Numai ca, socant, parintele nu era un schelet, ci un corp perfect conservat, fiind cald chiar si la atingere. Chiar si imbracamintea arata foarte bine.
Nimeni nu a putut intelege de ce trupul sau era atat de bine conservat sau de ce a reaparut in acel moment. Localnicii au crezut ca misionarul era, probabil, suparat de ritualul de inmormantare pe care-l primise in urma cu 19 ani. Asa ca parintele a fost reinhumat cu vesmintele unui calugar franciscan, cu toata ceremonia si onoarea unei inmormantari franciscane. S-a crezut ca acest lucru ar satisface sufletul raposatului…. dar s-au inselat!
In 1819, Padre Padilla iesi inca o data din sicriu, prin podeaua bisericii. 44 ani au trecut de atunci, si totusi calugarul arata in continuare la fel ca in ziua in care a murit. Intr-adevar, omul nu parea deloc mort, ci doar adormit. Cei din comunitate au hotarat atunci sa mentina corpul deasupra solului, pentru ca toata lumea sa-l vada.

O echipa de experti a fost trimisa pentru a examina trupul neputrezit. Astfel, s-a descoperit ca nu exista nicio dovada de conservare (mumificare sau imbalsamare) a cadavrului, sau orice semn sau miros de moarte. Dupa ce s-a analizat atent trupul lui Padre Padilla, el a fost declarat ca „trup sfant”. In plus, ridicarea corpului la sol a fost declarata ca fiind un miracol. Ca atare, Pueblo de Isleta a devenit un loc de pelerinaj.
Zvonurile spun ca insasi imbracamintea purtata de catre Padre avea puteri miraculoase de vindecare. Corpul a fost reinhumat la scurt timp dupa ce Biserica l-a declarat ca fiind „trup sfant”.
Trupul a fost intentionat exhumat in 1890 de catre calugarul franciscan francez Anton Docher. Cand facea aceasta operatiune, Docher a suferit o taietura adanca pe brat. Rana de pe mana s-a infectat si s-a cangrenat, iar medicii i-au spus calugarului ca bratul ar trebui sa fie amputat. Intelegand ca era pedepsit pentru tulburarea linistii lui Padre Padilla, Docher s-a rugat fierbinte la acesta sa-l ajute. Bratul lui a fost apoi vindecat in mod miraculos.
Multi asteapta cu nerabdare momentul in care trupul lui Padre se va ridica din nou. Din pacate, in 1960, podeaua bisericii a fost pavata cu ciment. Oare va mai incerca calugarul sfant sa mai iasa inca o data din mormant?