„Ghiţă Berbecu” a fost o revistă umoristică. Dar de unde şi-a luat această publicaţie numele neobişnuit pe care l-a avut? Întrebarea îşi găseşte răspunsul în memoriile lui Constantin Bacalbaşa, care ne istoriseşte, în volumul II din „Bucureştii de altădată”, viaţa plină de haz a celui ce a fost, în carne, lână şi oase, Ghiţă Berbecu.
Este vorba de un berbec adevărat, rătăcit, nu se ştie cum, prin Bucureşti, în primăvara anului 1887. Frumuseţea şi blândeţea acestui animal era nemaiîntâlnită. În fiecare zi, la ore fixe, Ghiţă Berbecu apărea în centrul Capitalei, intra prin birturi, prin cafenele şi prin diferite ateliere, chiar şi la etajele imobilelor.
El dădea târcoale şi pe la Cişmigiu şi poposea, mai ales, lângă doniţele cu bragă şi coşurile cu acadele, rahat şi covrigi, ale nenumăraţilor bragagii înşiraţi pe bulevard. Toată lumea îl mângâia şi-i dădea de mâncare. Devenise copilul răsfăţat al Capitalei.
Se luase chiar şi de fumat şi de băutură, antrenat de nenumăraţii săi prieteni. Viaţa asta fericită a lui Ghiţă Berbecu a durat vreo şase luni – până în toamnă, când a dispărut fără urmă. Încântat de celebritatea patrupedului, Bacalbaşa a împrumutat numele, dându-l unei reviste săptămânale de umor, pe care a scos-o între anii 1887-1889. Mai jos puteţi vedea coperta revistei.