Realizatorii de filme Serena DC și Michael Mazzola susţin că două „mumii extraterestre” cu trei degete, găsite în Peru, au un „ADN autentic”, deşi majoritatea oamenilor de știință spun că exemplarele sunt în mod clar păpuși făcute pentru turiști. Cei doi regizori urmează să-și prezinte dovezile „incredibile” la o conferință de presă la West Hollywood, California, pe 12 martie 2024.
Creaturile de 1,2 metri înălțime s-ar putea chiar să nu fie extratereștri, ci de o nouă specie afectată de „manipularea genetică” – susţin cei doi regizori. „Există o poveste mare, cu implicații uriașe care ar putea schimba cu adevărat povestea umanității”, a spus Serena DC pentru presă. „Este asemănător cu găsirea Giulgiului lui Iisus sau a Chivotului Legământului”.
La fel ca jurnalistul ufolog Jose Jaime Maussan, care a promovat anterior alte „mumii extraterestre” găsite în Peru și aduse în Mexic, Serena și Mazzola au spus că o analiză a arătat că creaturile lor aveau 30% ADN „necunoscut”. Cei doi i-au criticat și pe oamenii de știință și pe presa mainstream pentru că respingeau „mumiile extraterestre” ca fiind false.
Comunitatea științifică a declarat exemplarele ca fiind false, oficialii peruvieni afirmând, de asemenea, că aceste creaturi ar fi doar păpuși făcute din părți umane și animale. „Nu sunt extratereștri. Sunt păpuși făcute din oase de animale de pe această planetă unite împreună cu lipici sintetic modern”, a declarat Flavio Estrada, arheolog la Institutul de Medicină Legală și Științe Legale din Peru, în timpul unei conferințe de presă din ianuarie 2024. „Este o poveste complet inventată”, a spus Estrada.
Serena DC și Mazzola spun că descoperirea „mumiilor extraterestre” a fost discreditată pe nedrept şi speră că documentarul lor îi va împinge pe oamenii de știință să ia specimenele în serios.
Sursa: nypost.com