Să spunem că un avion s-a prăbușit; rudele pasagerilor se roagă ca cei dragi să fie găsiți în viață. Dar, accidentul a avut deja loc; pentru ce se mai roagă? Ei o fac ca şi cum rugăciunile lor ar călători cumva în timp și ar afecta trecutul. Acest efect retroactiv al rugăciunilor poate suna stupid, aproape SF, dar într-un alt context a devenit parte a științei ca principiu al retrocauzalității, adică efectul  care schimbă cauza.
În termeni simpli, retrocauzalitatea sau cauzalitatea inversă, este un concept de cauză și efect, în care un efect precede cauza în timp și astfel un eveniment ulterior îl afectează pe altul anterior. În fizica cuantică, distincția dintre cauză și efect nu este făcută la cel mai fundamental nivel și astfel sistemele simetrice în timp pot fi privite ca şi cauzale sau retrocauzale.
Arunci cu un pahar într-un perete şi acesta se sparge. Spargerea paharului a fost efectul, care a fost cauzat de aruncarea lui în perete. Logic, efectul nu poate precede cauza, adică nu putem arunca paharul după ce acesta s-a spart. Asta pare de bun simț.
Însă, ceea ce nu realizăm despre spargerea paharului după ce îl aruncăm este că noi avem presupunerea că timpul se mișcă doar într-o singură direcție. Ce s-ar întâmpla dacă am putea derula înapoi un film și să ne uităm la filmare în sens invers? Aşadar, curgerea timpului este ceea ce ne dă un sentiment de cauză și efect. Eliminați timpul din ecuație sau chiar faceți-l neunidirecțional și apar tot felul de noi realități, posibilități și idei, inclusiv retrocauzalitate.
Retrocauzalitatea dă peste cap o mare parte a lumii așa cum o înțelegem. Dar poate avea utilizări practice în viitor. Dacă este adevărat, înseamnă că lumea cuantică nu este atât de complicată pe cât ne imaginăm. Şi astfel, călătoria în timp ar putea deveni mai aproape de realitate. Dacă timpul liniar nu există în lumea cuantică, înseamnă că, în teorie, călătoria în timp este posibilă. Poate nu călătoria în timp așa cum am văzut în filmele SF până acum, ci mai degrabă o mai bună înțelegere a timpului.
Luați ca exemplu filmul SF „Arrival” din 2016, care pare să sugereze acest tip de înțelegere retrocauzală a timpului. Personajul principal al filmului, o femeie lingvist, îndurerată de moartea copilului ei, după întâlniri cu o civilizație extraterestră, îşi dă seama că durerea vine atunci când te gândești la timp ca fiind liniar. Ai avut pe cineva și apoi l-ai pierdut, provocându-ți durere. Dar dacă vezi timpul ca un cerc, viața ca un cerc, ajungi la un punct în care durerea ai lăsat-o în urmă.
Așa că, data viitoare când te rogi după o tragedie, să ai speranţe. Poate că ai dreptate și rugăciunile tale călătoresc într-adevăr înapoi în timp pentru a modifica rezultatul. Aceasta este rugăciunea retrocauzalității.