Paracelsus (1494 – 1541) a fost un celebru alchimist, medic, fizician, astrolog, teolog, filozof elvețian. Potrivit lui Paracelsus, omul este alcătuit din şapte corpuri: corpul fizic, archeus (mumia / forţa vitală), corpul sideral (corpul astral), sufletul animal (corpul elementar), sufletul raţional, sufletul spiritual si spiritul.
În tratatele „Philosophia Sagax” şi „Explicatio Astronomia”, Paracelsus descrie pe larg următoarele:
* Omul exterior nu este omul real, căci omul real este sufletul aflat în legătură cu spiritul divin. Sufletul este umbra trupului iluminat de spirit, şi care se aseamănă omului. El nu este nici material, nici imaterial, dar se împărtăşeşte din natura fiecăruia.
* Omul interior (sideral) este alcătuit din acelaşi Limbus ca şi Macrocosmul, şi de aceea el poate să se împărtăşească din întreaga înţelepciune şi din cunoştinţele existente în Macrocosm. El poate căpăta cunoştinţe de la toate creaturile, îngerii şi spiritele, şi învaţă să le înţeleagă atributele.
* Sufletul fiecărui om este chintesenţa tuturor lucrurilor din creaţie şi este conectat afectiv cu întreaga Natură; prin urmare, fiecare schimbare produsă în Macrocosm poate fi percepută de esenţa eterică ce îi înconjoară spiritul, şi poate ajunge la cunoştinţa şi înţelegerea omului.
* Omul este un spirit şi are două corpuri strâns legate între ele: un corp elementar şi unul sideral. Aceste două corpuri împreună formează omul. Când omul moare, corpul său elementar se întoarce la elementele Pământului; Pământul absoarbe în totalitate cele trei principii inferioare ale omului, şi din forma corpului nu mai rămâne nimic. Părţile mai materiale ale trupului sideral sunt supuse unei descompuneri asemănătoare. Acest trup este alcătuit din elemente astrale şi nu depinde de substanţele fizice. El este supus influenţelor planetare şi, după cum corpul elementar se descompune în elementele din care a fost alcătuit, tot aşa forma astrală se va descompune, la timpul potrivit, în elementele siderale aparţinând substanţei sale.
* Corpul sideral rămâne în apropierea corpului fizic, ce se descompune, până când se va descompune şi el sub acţiunea influenţelor astrale. Cele două corpuri au fost asociate în timpul vieţii lor, şi vor fi despărţite doar de moarte. De aceea ele rămân natural apropiate – unul în groapă, celălalt în aer – încă o vreme după ce a survenit moartea, până când îşi pierd elementele ce le alcătuiesc.
* Descompunerea corpului elementar necesită un oarecare timp, în funcţie de caracteristicile lui şi de caracteristicile mediului înconjurător; în mod asemănător, corpul sideral se va descompune mai încet sau mai repede, în funcţie de coeziunea particulelor lui, şi de calitatea şi intensitatea influenţelor astrale ce acţionează asupra sa.
* Corpul elementar este material; corpul sideral este invizibil şi intangibil pentru noi, dar vizibil şi tangibil pentru acele fiinţe care au o natură asemănătoare acestuia. Corpul elementar nu se poate mişca de la sine din locul unde a fost depus după moarte, însă corpul sideral se poate deplasa spre locurile unde este puternic atras de dorinţele sale. Dacă nu există lucruri care să-l atragă, el va rămâne alături de corpul elementar; dar dacă se simte atras spre alte locuri, el va fi predispus să frecventeze locuinţa pe care a ocupat-o în timpul vieţii, fiind atras acolo de obiceiurile şi modul de viaţă de atunci. Fiind lipsit de raţiune şi de judecată, el nu are discernământ în astfel de lucruri şi urmează orbeşte atracţiile din trecut.
* Corpul sideral devine vizibil în anumite condiţii (mediumice), putând fi zărit, de pildă, în locurile unde patimile sale anterioare (invidia, avariţia, căinţa, răzbunarea, egoismul, pofta carnală etc.) îl atrag, şi poate să rămână în asemenea locuri până când se descompune şi piere.
* Dacă cineva afirmă că a văzut duhul unei persoane decedate, putem considera că el a văzut trupul sideral al unei astfel de persoane, dar este greşit să credem că este omul real, fiindcă o vedenie nu este altceva cadavrul sideral ce se iveşte în anumite împrejurări. Asemenea cadavre pot fi văzute ca imaginea omului reflectată într-o oglindă, până când ele dispar, iar forma unuia poate să dureze mai mult decât a altuia.