Este clar că există civilizații care au fost scufundate în apele oceanelor din cauza creșterii nivelului apei în trecutul îndepărtat. Nu avem idee despre tot ce ar putea fi acolo, dar suntem siguri că rămășițele acelor oameni străvechi zac acolo. Acum, cercetătorii vor să salveze acea bucată de istorie pierdută înainte de a fi prea târziu.
Nu știm aproape nimic despre oamenii antici ale căror pământuri au fost scufundate de creșterea nivelului mării, spun cercetătorii, și trebuie să investigăm asta. Astfel, cercetătorii de la Universitatea din Bradford (Marea Britanie) au început să caute civilizațiile pierdute de sub Marea Baltică și Marea Nordului. Cercetătorii intenționează să folosească cea mai recentă tehnologie, inclusiv Inteligența Artificială (AI), pentru a cartografia fundul mării și a căuta așezări preistorice care au fost scufundate cu mii de ani în urmă, când nivelul mării a crescut din cauza factorilor climatici.
Vincent Gaffney, arheolog la Universitatea din Bradford, a declarat următoarele: „Acum 20.000 de ani, nivelul mării la nivel global era cu 130 de metri mai jos decât în prezent. Odată cu încălzirea globală progresivă și creșterea nivelului mării, au dispărut peisajele unice, care adăposteau societățile umane de milenii. Nu știm aproape nimic despre oamenii care au trăit pe aceste mari câmpii”.
Folosind cea mai avansată tehnologie, cercetătorii din Europa au descoperit recent numeroase semne subacvatice ale oamenilor preistorici. Sub lacul Constance, situat între Germania, Austria si Elveţia, a fost descoperit un Stonehenge subacvatic format din 170 de resturi de piatră, care a fost construit în urmă cu aproximativ 5.500 de ani. Acestea sunt tipurile de descoperiri pe care cercetătorii de la Universitatea din Bradford speră să le scoată la lumină.