Cum a scăpat România de o invazie a rușilor in 1968? Omenirea.Ro


0:00 – 8:52 – Primavara de la Praga 1968
8:54 – Relatia lui Stalin cu Romania

Ceauşescu a luat o serie de măsuri care ar fi complicat o posibilă invazie a trupelor ţărilor din blocul estic în România. În primul rând, a înfiinţat Gărzile Patriotice. În al doilea rând, pe 13 noiembrie Marea Adunare Naţională a votat o lege privire la Pregătirea Tineretuluipentru Apărarea Patriei, introducând obligativitatea urmării de cursuri de pregătire militară pentru toţi elevii. Nu în ultimul rând, pe 23 august Ceauşescu s-a întâlnit cu doi acivisti cehoslovaci de rang înalt, în vederea formării unui eventual front comun de apărarea împotriva Moscovei.[5]Securitatea a analizat modul în care se desfăşurase invadarea Cehoslovaciei pentru a anula posiblitatea repetării unui asemenea scenariu şi în România. Aeroporturile au fost puse sub pază strictă, iar numărul turiştilor sovietici a fost atent monitorizat.[6]Exista o neîncredere profundă între cei trei lideri de la Bucureşti, Ceauşescu, Bodnăraş şi Maurer, şi autorităţile de la Moscova. Refuzul autorităţilor române de a permite operaţiuni militare pe teritoiul sau a făcut dificil un scenariu că cel aplicat în Cehoslovacia.

Ziua de 23 august este sărbătorită cu mare fast la Bucureşti. Programate să defileze după parada militară, Gărzilor Patriotice li se schimbă traseul pentru a trece ostentativ prin faţa ambasadei sovietice.[8]Era încă un semnal clar pe care secretarul general voia să-l transmită la Moscova:românii vor rezista oricărei intervenţii.

🔴Hai in comunitatea de Membri – Stellarium Exclusive – pentru clipuri exclusive si explicite
🔴Link-https://www.youtube.com/channel/UCYr3_r637rtGN97Fmh53kbA/join

📚E-book – Top 50 Idei Business de a face Bani -https://fabricadestele.gumroad.com/l/slgnl
📚 E-book – TOP 12 joburi de acasa -https://gum.co/lnVNO

⭐️ Collab.- [email protected] (Flavius de la Stellarium)
⭐️VoiceOver & Owner- Flavius Calin
⭐️ Paypal- https://www.paypal.me/Stelarium
⭐️ Mail- [email protected]

Sursa Videoclipului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Partners: FYTube , masini in rate