„Extratereştrii draconieni (reptilienii de pe steaua Draconis) au nevoie de energia malefică a oamenilor” – aflăm din cartea „Istoria secretă a reptilienilor”

Imagine: adobe.com
„Existenţa reptilienilor” nu este un subiect nou sub soare, de 20-30 sau 40 de ani, cum cred unii, sau au apărut în mijlocul „exploziei ufologice” de la mijlocul secolului al XX-lea și nici nu sunt o invenție SF a Hollywood-ului, oricât de bine au făcut-o în filme sau seriale precum „The Alligator People” (1959), „Enemy Mine” (1985), „Conan the Barbarian” (1982), „Krull” (1983), „Star Trek” etc. De fapt, martori, legende, scriitori şi cronicari vorbesc de reptilieni de mii de ani. Iată doar câteva mici exemple când prezenţa reptiliană şi-a făcut prezenţa alături de oameni: Oannes, jumătate-peşte (reptilian), jumătate-om, a ajuns în Golful Persic, pentru a-i învăţa civilizaţia vechilor mesopotamieni; zeiţa cananită Qetesh a interacţionat cu o mulţime de fiinţe inteligente ce aveau forme de şarpe; în literatura sumeriană, Ghilgameş îşi pierde puterile de imortalitate în faţa unui şarpe; zeul sumerian al fertilităţii, Ningizzida, este înfăţişat ca un şarpe; vechiul trib evreiesc Levi se spune că a cucerit Europa, fiind condus de lorzii reptilieni etc.
S-a argumentat că reptilienii sunt ființe evoluate pe Pământ care s-au extins în Cosmos cu mult timp în urmă, iar alții vor susține, dimpotrivă, că au venit aici din constelația Draco, de unde și porecla de „Draconieni”. Conform cărţii „The Secret History of the Reptilians”, adică „Istoria secretă a reptilienilor”, avem următoarea teorie privind aceste fiinţe reptiliene:
* Reptilienii au evoluat pe două planete separate, una fiind Pământul și cealaltă o planetă lângă Draconis, cea mai strălucitoare stea din constelația Draco. A fost una dintre cele 48 de constelații enumerate de astronomul Ptolemeu din secolul al II-lea și rămâne una dintre cele 88 de constelații moderne de astăzi. Din aceste două planete îndepărtate între ele, două rase de reptilieni au evoluat și au ajutat la modelarea planetei și civilizației noastre așa cum o cunoaștem astăzi.
* Pe măsură ce cele două rase reptiliene au evoluat, reptilienii draconieni, cu spirit rău, specii războinice, de natură manipulatoare și înșelătoare, știau că reptilieni pământeni sunt o rasă pașnică, cu sufletul bun. Draconienii au fost atât de evoluați încât, la fel ca și arcturienii, au depășit limitările fizice ale corpurilor lor materiale, evitând, în ciuda naturii lor malefice, nevoia lor carnivoră de a mânca și digera alimente solide, dezvoltând capacitatea de a-și ingera nutrienții doar prin energie pură. Singura problemă a fost că sursa lor energetică necesară de hrană era o energie proastă, malefică. În consecință, pentru a supraviețui, draconienii trebuie să ingereze energie malefică și doar acest fapt transformă simpla autoconservare pentru draconieni într-o agendă malefică.
* O vreme, reptilienii draconieni s-au hrănit cu energia extratereştrilor cenuşii, care erau sclavii lor. Dar apoi, aceşti extratereştri cenuşii, epuizați de energia lor negativă folosită de către rasa malefică a stăpânilor, s-au revoltat şi s-au eliberat; apoi, se pare că ei au continuat cu propria lor agendă.
* Lipsiți de rasa lor de sclavi cu energie diabolică, draconienii aveau nevoie disperată de noi surse de nutriție. Așa că au pornit în flota lor puternică, căutând alte planete care aveau populații cu care se putea hrăni. Dar, desigur, energia acelor populații trebuia să fie compusă din energie malefică, așa că a căuta planeta potrivită a fost o operaţiune minuțioasă și lungă. Până au dat de planeta Pământ.
* Aici, pe Pământ, reptilienii draconieni au descoperit reptoizii Pământului, care erau binevoitori și paşnici. Dar, reptilienii draconieni noi au pus ochii pe populaţia indigenă de pe Pământ – oamenii. Aşa că au pus în mișcare un plan pentru a utiliza populația umană de pe Pământ ca sursă pentru hrana lor. Dar, pentru asta, mai întâi trebuiau să-i elimine și să-i îndepărteze pe reptoizi; drept urmare, majoritatea acestora din urmă au părăsit planeta noastră. Se zvonește că unii reptoizi evoluaţi pe Pământ încă mai există în cavernele subterane ale Terrei, operând în secret ca luptători pentru libertate pentru populația umană de pe Pământ, contracarând agenda reptiliană draconiană.
* Extratereștrii reptilieni din Constelația Draco au în continuare în observaţie planeta noastră și au emisari aici pe Pământ, care îndeplinesc sarcini pentru a se asigura că oamenii rămân pe calea corupției, urii și egoismului. Cu cât există mai mult rău în lume, cu atât draconienii au parte de mai multă mâncare, căci, aşa cum am spus, ei se hrănesc cu energie malefică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate