Elon Musk crede că 1 miliard de roboţi umanoizi vor exista până în anii 2040 şi 100 de miliarde de roboţi până în 2060! Nu e cam exagerat!?

Miliardarul Elon Musk s-a folosit de reţeaua de socializare X (fostul Twitter) pentru a-și exprima acordul cu predicția făcută de David Holz că vor exista aproximativ 1 miliard de roboți umanoizi pe Pământ în două decenii (până în anii 2040). David Holz, fondatorul Laboratorului de cercetare a Inteligenței Artificiale (AI) Midjourney, a spus într-o postare că „ar trebui să ne așteptăm la un miliard de roboți umanoizi pe Pământ în anii 2040 și la o sută de miliarde de roboți (în mare parte extratereștri) în întreg sistemul solar în anii 2060”.
Musk a răspuns la această predicţie: „Probabil așa ceva, cu condiția ca bazele civilizației să fie stabile”.
Una dintre companiile pe care le-a fondat Musk a dezvoltat un prototip de robot umanoid pe care miliardarul îl poate considera ca şi contribuţie la atingerea acestei predicții de 1 miliard de roboţi. „Tesla Optimus”, cunoscut și sub numele de „Tesla Bot”, a fost anunțat pentru prima dată în august 2021, când Musk a declarat că a sa companie, Tesla, plănuiește să construiască un prototip până în anul următor (2022). El a spus despre robot la acea vreme următoarele: „Cred că are potențialul de a fi mai semnificativ decât afacerea cu maşini Tesla”.
La un eveniment din octombrie 2022, Musk a spus că speră să facă milioane de roboți Optimus, care ar avea un preț estimat la 20.000 de dolari pe unitate, deși robotul era limitat în capacitățile sale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate