Unul dintre cele mai mari mistere sacre este cel al cavalerilor templieri și al comorilor valoroase pe care le păzeau. Ce obiecte prețioase au ascuns și păzit cavalerii templieri? Ce au găsit în Țara Sfântă, devenind astfel un „pericol” pentru Biserica Catolică în secolul al XIV-lea?
Antropologul Keith Laidler, autorul cărții „The Head of God: the Lost Treasure of The Templiers” (1998), afirmă că în Capela Rosslyn (un templu de la mijlocul secolului al XV-lea situat în satul Roslin din Scoția), sub „stâlpul ucenicului” s-ar afla ascuns undeva „capul mumificat al lui Hristos”, salvat de templieri în timpul șederii lor la Ierusalim și transferat în Scoția în timpul evenimentelor din 1307 (când templierii au fost desfiinţaţi ca ordin religios). La baza teoriei lor ar fi o inscripție situată pe un stâlp din capelă în care spune că „Aici, sub acest stâlp, se află capul lui Dumnezeu”.
Pentru unii, „stâlpul ucenicului” simbolizează Ygdrasil, arborele miturilor nordice care susținea cerurile deasupra pământului. Pentru alții, este pomul vieții sau pomul cunoașterii binelui și răului, situat în Grădina Edenului. Simbologia sa bogată a dat naștere la tot felul de presupuneri despre ceea ce adăpostește în interior. Aproape toate indică posibilitatea ca acesta să fie miticul Sfântul Graal, paharul din care a băut Iisus Hristos în timpul Cina cea de Taină. Toate aceste teorii au dat naștere la multă imaginaţie, astfel apărând celebra carte „Codul lui Da Vinci”, un best-seller la nivel mondial.
Revenind la ipoteza lui Laidler din cartea sa, acesta sugerează că un cult al capului, tipic Canaanului, a durat secole în rândul poporului evreu. Astfel, după răstignirea lui Iisus Hristos, capul acestuia ar fi fost despărțit de trunchi și îmbălsămat, fiind găsit secole mai târziu de templierii care au săpat templul din Ierusalim. Acest cap îmbălsămat ar fi, potrivit lui Laidier, celebrul Baphomet, un presupus idol pe care templierii îl venerau, conform declarațiilor pe care le făceau ei înșiși când erau torturați după căderea din grație.
Doi scriitori şi cercetători, Christopher Knight și Robert Lomas, au sugerat posibilitatea ca în „stâlpul ucenicului” să se poată găsi nu doar Sf. Graal, ci și anumite manuscrise, ca de exemplu Evangheliile apocrife. Ei afirmă următoarele: „Manuscrisele se găsesc sub capela Rosslyn și în subsolurile anumitor clădiri înainte de construirea capelei”. În aprilie 1996, cei care administrau Capela Rosslyn au fost de acord să se înceapă săpături neinvazive în jurul capelei, la care să ia parte doi dintre cei mai buni geologi din lume. Dar, până la urmă, s-a refuzat continuarea cercetărilor arheologice.