Ștefan Zeletin (1882 – 1934) a fost un filosof, economist și sociolog român, profesor la Universitatea din Iași. În lucrarea sa „Burghezia română: originea și rolul ei istoric” (1925), Zeletin a luat atitudine, de pe pozițiile burgheziei, împotriva punctelor de vedere agrariene, tradiționaliste, demonstrând necesitatea obiectivă a evoluției României spre civilizația industrială.
Dar, cele mai şocante, sunt opiniile lui Ştefan Zeletin cu privire la religie şi Dumnezeu. Astfel, conform filozofului român, Dumnezeu este o plăsmuire a ființei umane, o creație a sa, iar omul trebuie să realizeze, să readucă divinitatea în ființa sa proprie, în el însuși, pentru a atinge deplina sa realizare. Ridicându-se împotriva adevărurilor veșnice și apelând la demnitatea umană, Ștefan Zeletin ajunge la concluzia necesității demistificării forțelor supranaturale: „Ce fel de om trebuie să fie acela, care să se închine unor stafii fără carne și oase, zise adevăruri nestrămutate și veșnice? Ar fi de ajuns să se fi rătăcit într-însul numai urmă din mândria cea mai nobilă și mai curată – aceea de a fi om – pentru a vedea, că prin această îngenunchiere în fața unor ființe nevăzute se plămădește el singur”.
În concepția lui Zeletin, religia joacă în cadrul societății un rol negativ, de dezumanizare a ființei umane, de înstrăinare a acesteia. În timpul autocrației, religia sprijină această formă reacționară de conducere politică a societății, „mărindu-i aureola”, făcând din autocrat „reprezentantul direct al divinității”. Cârmuitorii omenirii au ocrotit religia, plătind pe cei ce propăvăduiau că „puterea celui de sus asupra lumii e nemărginită”.
Filosoful român este încredințat că „va veni timpul când religia va dispare”, o principală cauză reprezentând-o ridicarea gradului de cultură științifică a maselor. „Întinderea descoperirilor științifice pune în măsură și pe omul de rând să întrevadă că amestecul unei ființe atotputernice în mersul fenomenelor naturii nu există”. Ștefan Zeletin consideră că știința dă putere omului „și dă mijlocul de a stăpâni el însuși natura, fără a mai avea nevoie de vreun ajutor din altă lume, și prin aceasta ea ruinează rolul de obârșie al lui Dumnezeu, acela de agent fizic”.
P.S. În ultimul paragraf, eu cred că Ştefan Zeletin se înşeală amarnic. Din contra, ultimele descoperiri ştiinţifice susţin existenţa unui univers invizibil, tahionic (spiritual să-i spunem), unde se depăşeşte viteza luminii, care e posibil să aibă legătură cu spiritul uman. Iar aceste două universuri (cel în care există trupul nostru şi cel tahionic – în care se află sufletul nostru) nu ar fi putut apărea instantaneu, brusc, fără existenţa unui „MasterMind”, adică tot Dumnezeu. Până la urmă, o să se ajungă ca ştiinţa să-l valideze pe Dumnezeu, iar religia nu a făcut decât să scurteze drumul în a-L cunoaşte pe Dumnezeu.