La 16 kilometri, est din Drumul European 81, din centrul orașului Teiuș (judeţul Alba), pe un drum județean binișor întreținut (vorbind de standarde românești) se află Cheile și Mănăstirea Râmeț. Tradiția spune că mănăstirea a fost ctitorită de doi călugări, Ghenadie și Romulus, prin anul 1214. Totuşi, dată identificată după primul strat de pictură din interiorul lăcașului de cult este 1300. Primul text – identificat după aceeași metodă stratigrafică – datează din 1377. Pe 20 august 1762, biserica este asediată de armata generalului Bukow; pe 23 decembrie 1785, armata habsburgică o asediază din nou, făcând un veritabil prăpăd. Mult mai târziu, în 1955, așezământul este transformat în mănăstire de maici. Dar minunea nu durează mult: comuniștii o desființează, transformând-o în cabană turistică, iar credincioșii construiesc o altă cabană care este donată statului, astfel că, în 1982, mănăstirea are din nou aviz de funcționare.
Potrivit istoriei apocrife, Sf. Ghelasie a fost egumenul mănăstirii, apoi arhiepiscop al românilor din Transilvania, pe la începutul veacului al XIV-lea. Pe seama sfântului se atribuie o serie de miracole, transmise pe cale orală din generație în generație. Se spune că în localitatea Hopagi, călugării s-au dus să cosească fânul. Fiind arșiță, slujbașii-călugări și-au aruncat coasele, începând să vocifereze că nu au apă. Atunci, Ghelasie s-a rugat, a făcut semnul crucii cu toiagul, după care a lovit cu el în pământ. Și, minune! În locul cu pricina a apărut un izvor! Izvorul miraculos exista și astăzi și nu a intrat în uitare. Mulți pelerini vin să bea din izvorul miraculos în speranța vindecării diferitelor boli. Există relatări neconfirmate din punct de vedere medical, potrivit cărora mulți oameni s-au însănătoșit, mai ales de boli neuropsihiatrice.
În 1937-1938, sub piciorul altarului a apărut un izvor. Acest fapt a fost interpretat drept un semn ceresc. Tot atunci a fost descoperit și un craniu de culoare gălbuie, frumos mirositori, atribut al sfinților. Se spune că acest craniu a purces la un miracol, ocolind de trei ori zidurile bisericii și așezându-se pe fereastra altarului. Craniul a fost identificat cu moaștele miraculoase ale Sf. Ghelasie, ale cărui oseminte se află într-o raclă din argint în biserica mănăstirii.
Dar cel mai controversat obiect se află în muzeul mănăstirii. Este vorba de o bucată de piatră neobișnuită. Legenda spune că Ghelasie se întorcea călare pe un asin. Chiar când a ajuns în fața mănăstirii, venerabilul egumen și-a dat obștescul sfârșit. Dar copita asinului a rămas impregnată în piatră, în acel loc în care sufletul sfântului s-a ridicat la cer. De aici începe enigma. Urma impregnată în piatră poate fi văzută de oricine. Urma este inexplicabilă, chiar și pentru cineva care nu este umblat prin zonele geologiei și antropologiei. Cum de a rămas impregnată o urmă de copită într-o rocă veche de milioane de ani (atunci când asinii mioritici erau de domeniul SF-ului)? Dacă, într-adevăr, acum 6 secole, urma a apărut o dată cu moartea egumenului Ghelasie, ce proces energetic încă neelucidat a produs o schimbare a materiei din proxima apropiere? Cert este că urma există. Este o dovadă incontestabilă, fie că e vorba de o minune interpretată din punct de vedere religios, fie din punct de vedere științific.
Copita asinului în piatră de la Mănăstirea Râmeţ