Un rege al Persiei, voind sa-si aleaga un sfetnic bun, a chemat la palat intr-o zi pe cinci dintre cetatenii cei mai de vaza din oras si le-a zis:
– Iata, am cinci inele pe degetele mele; ele vor fi plata sinceritatii voastre. Spuneti-mi fara lingusire: ce credeti voi despre puterea si marirea mea?
Ei, uimiti de frumusetea diamantelor de pe inele si voind sa le aiba, raspunsera regelui cu multe laude pe care nu se cuvenea sa le spuna decat lui Dumnezeu. Regele parea multumit si dadu rand pe rand 4 inele.
Pentru ca al cincilea, tacea, regele l-a indemnat sa-si spuna parerea.– Eu cred, zise acesta, altfel decat cred cei care au vorbit inaintea mea. Eu cred ca toata puterea, de rege, o ai de la Dumnezeu si ti-a fost data pentru binele poporului ce-l stapanesti si odata va trebui sa dai socoteala de felul cum ai intrebuintat-o.– Si eu cred tot asa, zise regele cu multumire. Dar tie nu-ti dau inelul, ci increderea si prietenia mea. Vei sta mereu langa mine, ca sfetnic al meu, caci in tine am gasit omul si prietenul sincer pe care-l cautam.
A doua zi, cei patru venira foarte grabiti sa spuna regelui ca negustorul de la care a cumparat inelele cu diamante sunt false. Dar regele le zise:– Ce, voi credeti ca eu nu stiu ca diamantele sunt false? Eu le-am comandat astfel. V-am platit cinstit. Voi mi-ati dat laude false, eu v-am daruit diamantele false. V-am platit cu aceeasi masura, de ce va mai plangeti?!