Tehnica de vindecare cu cel mai mare numar de practicanti si care se bucura de recunoastere universala este cea a lui Dolores Krieger. Totul a inceput atunci cand aceasta infirmiera a descoperit o crestere considerabila a nivelurilor de hemoglobina si de oxigen din globulele rosii a 19 persoane tratate, dupa ce le-a comparat cu cele ale altor pacienti, care nu au beneficiat de un tratament similar. Acest lucru i-a amintit ca indienii atribuie bolile absentei acelei energii universale pe care ei o numesc prana, cu care ne hranim prin intermediul respiratiei si pe care se presupune ca vindecatorii ar fi capabili s-o canalizeze.
Krieger banuia ca toti putem vindeca prin punerea mainilor si ca aceasta practica putea sa contribuie la recuperarea unei anumite calduri umane pe care infirmierele ar fi pierdut-o din cauza rationalizarii muncii lor. Aceasta a invatat sa simta diferite tipuri de raspuns la pacientii pe care isi punea mainile si sa stabileasca o intensa comunicare cu ei. Sintetizandu-si intreaga experienta, a dezvoltat o metoda proprie, atingerea terapeutica (AT), care s-a predat in ultimii 20 de ani in peste 80 de centre universitare nord-americane si in alte 70 de tari. A inceput sa le formeze in aceasta tehnica pe infirmiere si apoi pe toti cei care activau in domeniul sanitar, precum si pe toti cei interesati. Pentru multi dintre acestia, AT a devenit un ajutor eficace in tratarea unor boli si tulburari cronice.
Krieger sustine ca toti putem invata sa ne simtim propria energie si pe a altora, sa o adunam in diversele centre vitale ale corpului (chakre) si sa o transmitem constient altora. In acest scop, este suficient sa ne apropiem si sa ne departam incet mainile de mai multe ori, fara ca ele sa se atinga si pana la o distanta care se va mari progresiv de la cinci la 20 de centimetri, pana cand ne vom familiariza cu tensiunea campului nostru energetic. Apoi trebuie sa ne relaxam, sa ne concentram si sa ne miscam incet mainile in jurul corpului pacientului, la o distanta de cinci centimetri, pentru a cauta senzatii distincte (de caldura, frig, pulsatii sau altele) care ne indica locurile in care este blocata energia. Atunci se pun mainile deasupra acestei zone pentru a o descongestiona si apoi se trimite energie spre ea.
Desi Krieger considera important factorul sugestiv al acestei interactiuni, ea neaga ca efectele AT s-ar putea atribui acestui factor, intrucat el este eficient si in cazul animalelor sau pacientilor aflati in coma ori sub anestezie si care nu sunt constienti de ce se intampla. Conform opiniei sale, este dovedit clinic ca prin AT se observa o relaxare a pacientului, o diminuare a durerii, precum si o accelerare a procesului de vindecare si atenuare, cel putin a bolilor psihosomatice.
In ciuda controversei declansate de popularitatea pe care a inregistrat-o aceasta metoda, exista cateva experimente care par sa-i confirme valabilitatea terapeutica.
Psihofiziologul Joe Kamiya a organizat o experienta cu trei bolnavi carora Krieger le aplica AT in timp ce li se masurau undele cerebrale, pulsul, temperatura si raspunsul galvanic al pielii. Desi inregistrarile constantelor vindecatoarei au fost mult mai surprinzatoare decat cele ale pacientilor, acestia din urma au simtit o inexplicabila imbunatatire a starii lor dupa tratament.

Krieger a efectuat mai multe teste. Intr-unul din ele, fiecare din cele 16 infirmiere antrenate pentru AT aplica atingerea unui numar de doi pacienti, in timp ce alte 16, care nu erau antrenate, indeplineau impreuna cu alti interni sarcinile specifice profesiei lor. Asa cum observase, atunci cand isi punea mainile, nivelul hemoglobinei (substanta care da sangelui culoarea sa rosie si asigura celulelor oxigenul de care au nevoie) celor 32 de convalescenti din grupul de control a crescut. Alte cercetari au aratat ca aceasta tehnica poate reduce nelinistea si tensiunea nervoasa la pacienti.
In 1981, dr. Patricia Heidt a intreprins o noua cercetare. Si-a impartit pacientii in trei grupe: a aplicat AT primei grupe, a efectuat diferite actiuni lipsite de intentie curativa cu cei din a doua grupa si a vorbit bland cu cei din a treia grupa in intervalul dedicat celor din grupele anterioare. Studierea acestor bolnavi a permis sa se constate ca nelinistea celor care primisera AT se redusese considerabil in comparatie cu celelalte doua grupuri, fapt care nu se poate atribui unei sugestii provocate de prezenta vindecatoarei.