Un martor care lucra la un restaurant din Red Lobster, de lângă Pittsburgh, Pennsylvania (SUA) a povestit cum a întâlnit 3 fiinţe ciudate (posibil hibride), extrem de înalte, cu părul blond și cu ochi albaștri, care se comportau foarte bizar. Iată ce-a povestit:
„Aveam 17 ani și lucram la un restaurant din Red Lobster, chiar lângă Pittsburgh, Pennsylvania. Nu voi da o locație exactă. Oricum, eram obosită, fiind cu câteva ore înainte de închidere. Deodată, în restaurant au intrat trei persoane: o femeie mai matură, aș spune că avea spre 40 de ani; un bărbat mai în vârstă, poate de aceeași vârstă cu femeia şi un tânăr. Toți erau foarte înalți. Toți cu aceeași culoare a părului, blond deschis. Toţi aveau aceleași trăsături faciale și fiecare avea ochi albaștri. Toți purtau cam același lucru: haine negre.
Sună nebunesc, dar toţi arătau ca niște clone, cu genuri diferite și vârste ușor diferite. Nu aveau nicio aluniţă, niciun rid sau alte defecte. Și toți aveau exact aceeași expresie facială. Am zâmbit politicos, dar jur că am simțit că se uitau în sufletul meu. M-am simţit în stare de șoc. M-am bâlbâit şi de-abia am apucat să le spun un „Hello!”. Nu mi-au răspuns. Pur și simplu au păstrat aceeași expresie facială. Am luat nişte meniuri și le-am făcut semn să mă urmeze. Au facut-o. I-am așezat la masă și le-am spus că un ospătar urmează să le ia comanda. Ei au păstrat aceeași expresie și, în timp ce eu m-am întors pentru a pleca, toți și-au întors capul în același fel, în același timp, să mă privească.
Am venit acasă și i-am spus mamei despre asta, iar ea mi-a povestit în perioada în care lucra la primul ei loc de muncă, când avea la 16 ani, la McDonald’s. Era tura de închidere și singurul client de acolo era un bărbat înalt și palid, cu părul blond alb, la fel ca oamenii pe care i-am văzut, doar că părul lui era lung. Ea mi-a spus că el s-a apropiat de tejghea și i-a zâmbit. Doar a zâmbit. N-a scos niciun cuvânt, ci și-a bătut unghiile extrem de lungi pe masă. Ea l-a tot întrebat cu ce-l putea servi, până când, în cele din urmă, a fost suficient de speriată pentru a se retrage în spatele tejghelei.
Ce naiba a fost asta? Știu din tot sufletul că ei nu erau oameni obişnuiţi.”