Conform versiunii originale a lui Ramayana – cel mai mare poem indian – ni se vorbeşte despre existenţa unor fiinţe numite Vanaras, despre care mai târziu s-a înțeles a fi „maimuțe”, ele semănând mai mult cu o specie de hominizi, numai că aveau coadă. Numele lor înseamnă doar „oameni din pădure”, nu maimuțe.
Vanaras erau umani ca formă, mărime și inteligență, doar că aveau trăsături ale feței asemănătoare oamenilor de Neanderthal, corpuri mai păroase decât în mod obișnuit, cozi, și, aparent, aveau o forță supraomenească. Potrivit mitologiei, se spunea că Vanaras proveneau din zone în care este întotdeauna zi sau întotdeauna noapte. Mult timp după ce au plecat, ei au supraviețuit în memoria culturală a triburilor autohtone ale Indiei de Sud și, de acolo, au intrat în literatura hindusă postvedică în urmă cu peste 2.500 de ani.
Unii cercetători cred că e vorba de Homo Denisova, o specie umanoidă care a supraviețuit în forma sa pură până acum cel puțin 15.000 de ani, mai târziu populația sa fiind absorbită de papuani și de alți oameni din Oceania. Evident, denisovienii nu aveau cozi, dar, din cauza numărului lor redus și a consangvinizării, unii ar fi putut avea o coadă asemănătoare unui apendice dezosat, născut dintr-un defect genetic, care este văzut la unii copii din zonă, deşi foarte rar.
Potrivit altei teorii, Vanaras erau hominizi, sau chiar Homo Sapiens obișnuiți dintr-un grup etnic acum dispărut, care aveau doar o coadă ca ornament în vesta tradițională masculină. Acest lucru, combinat cu părul corporal, trăsăturile neobișnuite ale feței acestor triburi și presupusul lor cult al zeilor maimuțelor, a făcut ca populațiile indiene de mai târziu să creadă că sunt oameni asemănătoare maimuțelor.
Aşadar, ce-ar putea fi aceşti Vanaras, până la urmă?