Mănăstirea Huerta de San Jose din Spania a fost construită în 1620 de călugării franciscani dominicani, însă, în curând după construcţie, ea a fost cuprinsă de un șir de tragedii teribile. Potrivit poveștii, într-o noapte, toți călugării, cu excepția unuia, au fost uciși cu brutalitate, iar singurul călugăr supraviețuitor și-a dus cu respect trupurile la morga improvizată din pivnița de sub mănăstire. Acolo se spune că l-a întâlnit pe diavol, care a pornit un incendiu care a distrus o mare parte din mănăstire.
Pe 25 noiembrie 1680, un călugăr pe nume Jaime Malvidas s-a trezit și a constatat că ușa chiliei sale nu era deschisă așa cum ar fi trebuit să fie. Pe vremea aceea, se obișnuia să se închidă cu un șurub din afară după vecernie, când dominicanii se retrăgeau să se odihnească, după care urma să fie deschisă din afară a doua zi, la prima oră a dimineţii. În vreme ce era nedumerit în privința asta, călugărul a auzit apoi niște pași liniștiți care veneau de afară pe coridor și care s-au oprit chiar în ușa chiliei sale, înainte ca ușa sa să se deschidă cu un bubuit zgomotos. Malvidas s-a uitat afară, negăsind pe nimeni acolo și apoi s-a dus la capelă să încerce să afle ce se întâmplă. Se spune că, atunci când Malvidas a ajuns la capelă, nu era nimeni acolo; el a căutat în toată zona, ajungând în cele din urmă în pivniță. Acolo avea să facă o descoperire înfiorătoare.
Potrivit poveștii, Malvidas va coborî în pivnița umedă pentru a descoperi că toți colegii săi călugări au fost uciși cu brutalitate și agățați de cârligele pentru carne, care erau folosite pentru a atârna șuncile. Se spune că Malvidas a văzut un grup de ființe mici, adunate în jurul trupurilor, care devorau carnea călugărilor. Ființele i-au spus apoi că ei sunt diavoli, el fiind cruțat doar să spună lumii despre sosirea lui. Apoi, Malvidas a ieșit din pivniță țipând și a raportat autorităților ce s-a întâmplat. Nimeni nu l-a crezut pe călugăr, care a fost arestat și întemnițat.
Povestea devine și mai ciudată, când în timpul înmormântării călugărilor uciși în subsol, cerul s-a întunecat și au apărut două coloane de foc, între care a apărut viziunea unui chip hidos în formă de rozătoare. S-a auzit apoi un fulger și un bubuit de tunet, după care a apărut o altă figură mai umană, făcându-i pe toți cei prezenți să fugă. A doua zi, un grup de călugări înarmați cu Biblii și Scripturi s-au dus să-l înfrunte pe diavol, dar se pare că au fost aruncați „ca păpușile în vânt”, iar un cutremur a lovit mănăstirea, când s-a auzit o voce puternică care a spus „Să piară totul şi toată lumea!” Oricât de nebunesc ar suna, toate acestea sunt relatate într-un document oficial semnat de arhiepiscopul de Jerez la acea vreme și care a avut numeroși martori.
Mănăstirea a continuat să existe, dar peisajul rural a fost de atunci năpădit de figuri și zgomote fantomatice, precum și de foamete și boli, ceea ce a făcut regiunea să fie considerată a fi blestemată de diavol. S-ar părea că forțele întunecate care locuiesc aici încă există, apărând o altă mare tragedie care va lovi aici imediat după cel de-al doilea război mondial. Potrivit unei relatări, la sfârșitul anilor 1940, trupurile mai multor călugări au fost descoperite sacrificate și atârnate de cârligele de la subsol, aproape în același mod ca și monahii uciși în secolul al XVII-lea. Poliția a mers la mănăstire pentru a găsi un călugăr speriat, cu ochi sălbatici, ascuns într-un colț, mărturisind masacrul, despre care a spus că acesta a fost „ordonat de diavol”. La scurt timp după aceasta, mănăstirea a fost complet părăsită.
Se spune că spiritele călugărilor uciși sunt încă prinşi în ruine și se manifestă prin sfere de lumină, șoapte și apariții, existând numeroase rapoarte despre zgomote ciudate, scăderi inexplicabile de temperatură și sentimente de frică profundă. Unele rapoarte spun chiar că l-au văzut pe diavolul însuși. În ciuda faptului că este în ruine, mănăstirea „Huerta de San Jose” este încă vizitată de vânătorii de fantome, iar locul este, din toate punctele de vedere, plin de lucruri paranormale ciudate.