Upanişadele sunt tratate filosofice, care aparţin Vedelor. Cuvântul upanişad derivă din verbul upanisad = „a se aşeza lângă cineva”, şi însemna la origină aşezarea discipolului lângă învăţător, pentru o comunicare intimă, deci „o şedinţă secretă”. Din această noţiune s-a dezvoltat mai pe urmă înţelesul de „învăţătură secretă”, ceea ce se comunică într-o astfel de şedinţă.
Există vreo 150 de Upanişade. Este însă imposibil de a fixa data vreuneia din ele. Upanişadele clasice sunt din sec. VI î.Hr. Cele mai vechi şi cele mai frumoase sunt în proză şi sub formă de dialog, ca la Platon. În secolul al XVII-lea Upanişadele au fost traduse de către prințul Mohammed Dara Schakoh, fratele lui Aurengzeb, din limba persană. În 1897, Paul Deussen a publicat la Leipzig lucrarea despre Upanişade – „Sechzig Upanischads des Veda”.
Upanișadele se ocupă cu probleme ca originea Universului, natura sufletului, legătura dintre spirit şi materie, etc. Principalele întrebări la care se caută un răspuns în orice Upanişadă sunt următoarele: 1. Care-i ţinta supremă a omului? 2. Care este cauza ultimă a Universului? 3. În ce legătură stă această cauză cu lumea? 4. Cum o putem cunoaşte? Învăţătura fundamentală a Upanişadelor este aceea care spune că orice pluralitate este numai aparentă, că, în toţi indivizii acestei lumi, oricât de nesfârşit ar fi numărul sub care se prezintă simultan şi succesiv, se manifestă totuşi numai una şi aceeaşi fiinţă. Această învăţătură, cuprinsă în toate Upanişadele, se poate rezuma astfel: „Lumea este Dumnezeu, iar Dumnezeu este sufletul meu”.
Întreaga gândire a filosofilor din Upanişade se referă la aceste două noţiuni: Brahma (Dumnezeu) şi Atman. Brahma este principiul creator, cauza primordială a tot ce există: „El e mai subtil decât ceea ce-i subtil şi mai mare decât ceea ce-i mare”. Cei care cunosc pe Brahma, care-i mai mare decât Universul, pe cel mare, infinit, care-i ascuns în toate fiinţele, potrivit cu corpul lor, unicul, care străbate întregul Univers, Cârmuitorul – aceia devin nemuritori. Atman înseamnă suflet, eul propiu zis, în opoziţie cu corpul. Aceste două noţiuni – Brahma şi Atman – s-au contopit în filosofia Upanişadelor.
În Upanişade se vorbeşte şi despre călătoriile sufletului (Atman). Autorii lor au alcătuit minunate poeme filosofice cu privire la soarta sufletului omenesc în stările de trezie, visare, somn şi moarte, şi la călătoriile lui pe lumea cealaltă, până la liberarea sa finală prin contopirea cu Brahma. În toate Upanişadele, se mai găseşte ideea că ştiinţa (cunoaşterea) este ţinta supremă, spre care trebuie să năzuiască omul.
În Upanişade, găsim adesea idei originale, cugetări adânci și sentimente nobile, demne de Platon, care justifică pe deplin celebritatea lor, atât în India cât și în Europa. Iată câteva expresii: „Întreg Universul acesta este Brahma; de la El începe, în El se reîntoarce, în El respiră”. Sau: „Tot ce există în acest Univers trebuie privit ca înfăşurat de marele Stăpân, ca învelit într-o haină… El e înlăuntrul acestui Univers şi totuşi în afară… El e atotştiutor, cârmuitor al minţii, deasupra tuturor celor existente, cel care există prin sine însuşi. El a creat toate lucrurile, aşa cum sunt de la începutul veacurilor”.