Povestea de mai jos este una lunga, dar, daca aveti rabdare sa o cititi pana la capat nu o sa va para rau.
Sultanul Mahmud, unul dintre cei mai intelepti care au domnit vreodata in Egipt, cadea adesea prada unei tristeti fara pricina. Lumea si viata ii pareau intunecate si se plangea de soarta sa, pizmuind pana si pe cel mai sarman dintre tarani.
Intr-una din zile, pe cand sedea asa trist si abatut, nevrand sa manance si nici sa vada de carmuirea tarii, dorind numai sa vina moartea dintr-odata, cineva i-a adus vestea sosirii unui personaj deosebit, despre care se spunea ca este vrajitor si vraci, si care nu avea pereche pe pamant. A poruncit fara niciun chef sa fie lasat sa intre si a vazut o fiinta slaba si descarnata, care venea de departe, din Maghreb, si care nu avea drept vesmant decat o barba nemaipomenita si o cingatoare in jurul mijlocului.
A pasit spre sultan, l-a apucat de mana si l-a dus spre una din cele patru ferestre ale salii tronului. Cele patru ferestre erau indreptate spre cele patru zari. Batranul a deschis prima fereastra si a rostit catre sultan: Priveste! Sultanul s-a aplecat si a vazut o armata numeroasa de calareti, cu sabiile scoase din teaca, gonind spre cetate. Unii se dadusera jos de pe cal si incepeau sa se catere pe ziduri, scotand strigate de lupta si de moarte. Sultanul s-a facut alb de spaima. Atunci batranul a inchis fereastra, apoi a deschis-o din nou. Calaretii se facusera nevazuti. Totul era ca mai inainte.
Batranul l-a dus pe sultan la cea de-a doua fereastra, a deschis-o si i-a spus: Priveste! Sultanul s-a uitat pe fereastra si a vazut cetatea cuprinsa de flacari, amenintata de nori negri care inchideau ochiul soarelui. Un vant salbatic impingea focul spre palat. Sultanul a strigat, iar ochii i s-au umplut de lacrimi. Atunci batranul a inchis fereastra, apoi a deschis-o din nou, iar sultanul a vazut cetatea dinaintea ochilor sai, pasnica si frumoasa ca inainte.
Cand batranul l-a dus la cea de-a treia fereastra, sultanul a vazut ape iesite din matca, revarsandu-se peste cetate,si smulgand piatra de pe piatra. La cea de-a patra fereastra, in loc de pajistile inverzite pe care le stia, sultanul a vazut un desert incins. Apoi apele si desertul n-au mai fost, iar lucrurile s-au randuit ca mai inainte.

Pe urma, batranul l-a luat de mana pe sultan, l-a dus langa o fantana si i-a poruncit sa se aplece si sa se uite in fundul apei. Cu o miscare iute, omul venit din Maghreb a cufundat capul sultanului in apa. Pe data, sultanul s-a trezit la poalele unui munte, langa niste tarani care radeau si-l aratau cu degetul. Le-a spus ca este sultanul Mahmud, a staruit, a strigat batand din picior, dar felahii radeau intruna, in hohote. Mai-marele lor s-a apropiat de el, i-a sfasiat vesmintele si i-a smuls podoabele scumpe, dandu-i in schimb vesminte simple de taran si o tichie.
Apoi i-a grait astfel: – Daca nu vrei sa mori de foame, munceste!– Dar nu stiu sa muncesc! a raspuns Mahmud.– Atunci ai sa ne slujesti drept vita de povara!
I-au pus toate uneltele lor in spinare si Mahmud, zdrobit, i-a urmat intr-un sat unde o droaie de copii si-au batut joc de el. A dormit intr-un grajd parasit, unde i s-a azvarlit o coaja de paine uscata si o ceapa veche.
A doua zi, cand s-a trezit, se prefacuse in magar, un magar adevarat, cu copite, coada si urechi mari. A fost legat cu o funie de gat, iar sultanul Mahmud, prefacut in magar, a tras plugul toata ziua. Apoi a tras roata morii, cu ochii legati, sub lovituri de bici. Asa au trecut cinci ani de ocari, nevoi si batjocura.
Apoi, dintr-odata, si-a redobandit chipul de om, mergand pe ulitele unei cetati necunoscute. Un negustor batran l-a oprit si i-a dat o slujba ciudata.– Du-te si asaza-te la usa baii. Pe fiecare femeie care iese o vei intreba daca e maritata. Daca nu e maritata, o vei lua de sotie fara intarziere. Am sa te rasplatesc. Dar daca nu vrei sa te insori cu femeia care nu este maritata, nu vei capata nimic si vei fi alungat din cetate.
S-a intamplat ca femeia care a spus ca nu este maritata sa fie batrana si grozav de urata. Sultanul Mahmud a incercat sa scape, a strigat chiar ca este magar, a vrut sa-si arate urechile, coada si nu numai atat, spunand ca este magar si ca nicio femeie nu poate lua un magar de barbat. A incercat din rasputeri sa scape de femeie, care-l cuprindea cu dragoste, iar tot zbatandu-se, a scos capul din fantana.
S-a trezit in sala tronului, alaturi de vizir si de batranul vrajitor. O femeie preafrumoasa ii adusese o tava cu serbeturi. Toata patania lui nefericita, atat de indelungata si de aspra, tinuse doar cat avusese capul cufundat in apa. Era tot sultan. Cu adevarat. Se uita in jur frecandu-se la ochi.
Atunci batranul i-a spus: – Am venit doar sa-ti arat cat esti de norocos.
Apoi a iesit fara o vorba. Sultanul Mahmud s-a asezat pe tron, a tras aer in piept si s-a apucat cu hotarare de treburile cetatii.