Să examinăm în continuare o serie de implicaţii la care conduce ideea călătoriei în trecut. După o călătorie în trecut, apariţia neaşteptată în lume a cosmonautului cu nava sa, însoţită probabil de fenomene fizice neobişnuite, ar fi un fenomen insolit, dar odată integrat fizic în lumea din trecut, cosmonautul nostru va participa la viaţa acesteia putându-i influenţa evoluţia în măsura în care aceasta ţine de voinţa omului.
Evident, prin apariţia sa într-o lume din trecut, va determina o cu totul altă evoluţie locală a acestei lumi, care nu va mai repeta identic evoluţia anterioară ce a condus la lumea pe care cosmonautul a părăsit-o. Ce se va întâmpla atunci cu lumea pe care el a părăsit-o? Ea se va trezi deodată altfel, dar nimeni nu va şti că e altfel decât cu o clipă mai înainte, fiindcă însăşi istoria materială şi memoria fiecărui individ va fi alta, anume cea modificată de imixtiunea cosmonautului nostru în trecutul ei. Nimic nu va părea suspect în afara apariţiei din neant la un moment dat a călătorului nostru.
Din punct de vedere fizic, această apariţie corespunde cu o generare de masă, fenomen pe care fizica modernă este pregătită să-l accepte. Se cunoaşte de exemplu fenomenul generării de perechi particule – antiparticule din radiaţii gama ce traversează un timp electric puternic, cum ar fi cel din vecinătatea unui nucleu atomic. De altfel, cosmologia modernă cochetează de mult cu ideea generării de masă chiar în afara fenomenului generării de perechi.
Oricum, un astfel de fenomen de apariţie spontană a unor călători în timp venind din trecut sau viitor, însoţită probabil de fenomene fizice spectaculoase, nu ar fi rămas neobservate şi neconsemnate de istorie, ceea ce ne face să credem că astfel de fenomene sunt sau foarte rare, sau principial imposibile, căci ne este greu să credem că lumea noastră ar fi chiar aşa neinteresantă pentru urmaşii noştri pentru a nu avea curiozitatea să ne viziteze.
Dar oare fenomenul OZN nu ar căpăta o explicaţie plauzibilă acceptînd ipoteza unor călătorii în timp? Circumspecţia cu care ne tratează echipajele OZN- urilor nu ar putea căpăta o explicaţie firească prin aceea că venind din viitor ele nu vor să perturbe evoluţia lumii şi să pună astfel sub semnul incertitudinilor însăşi existenţa lumii din care vin?