Intreaga istorie a crestinilor si a gnosticismului pagan este invaluita in cel mai adanc mister si cea mai profunda obscuritate; pentru ca, desi gnosticii au fost, fara indoiala, scriitori prolifici, putine din lucrarile lor au supravietuit. Ei si-au atras asupra lor dusmania Bisericii Crestine timpurii, iar atunci cand aceasta institutie a ajuns la pozitia sa de putere a lumii a distrus toate insemnarile disponibile ale cultului gnostic.
Numele de „Gnostic” inseamna „intelepciune”, sau „cunoastere” si provine din grecescul „Gnosis”. Membrii ordinului respectiv au pretins ca sunt familiarizati cu doctrinele secrete ale crestinismului timpuriu. Ei au interpretat Misterele crestine tinand seama de simbolismul pagan. Ei au ascuns informatiile lor secrete si doctrinele lor filozofice de profani si le-au aratat numai unui mic grup de persoane deosebit de initiate.
Se presupune adesea ca Magul Simon, magicianul din slava Noului Testament, a fost intemeitorul gnosticismului. Daca acest lucru este adevarat, partea / secta respectiva a fost constituita in timpul secolului respectiv dupa Hristos si probabil este prima dintre multele ramuri care s-au ivit din trunchiul principal al crestinismului. Ca magul Simon avea puteri misterioase si supranaturale este admis chiar si de catre dusmanii sai, insa ei au sustinut ca aceste puteri i-au fost acordate de catre spiritele si scorpiile diabolice despre care ei au afirmat ca erau insotitorii sai intotdeauna prezenti.
Nu exista nicio indoiala ca Simon a fost filozof, pentru ca oriunde sunt pastrate cuvintele sale exacte, gandurile sale sintetice si transcedentale sunt exprimate intr-un mod interesant. Principiile gnosticismului sunt bine descrise in urmatoarea declaratie textuala de catre el, despre care s-a presupus ca a fost pastrata de catre Hippolytus:
„Tie, prin urmare, iti spun ceea ce spun, si iti scriu ceea ce scriu. Iar scrierea/lucrarea este aceasta. Despre eonii universali (perioadele, planurile, sau ciclurile creative si viata creata in substanta si spatiu, creaturile ceresti) exista doua curente, fara inceput sau sfarsit, care apar dintr-o singura Radacina, care este puterea invizibila, linistea de neconceput (Bythos). Din aceste doua curente, unul isi face aparitia de sus, care este Marea Putere, Gandirea Universala, care comanda toate lucrurile, omul  celalalt, (isi face aparatia) de jos, Marea Gandire, femeia care determisina toate lucrurile. Prin urmare, potrivindu-se una cu alta, ele se unesc si se manifesta la Mijlocul distantei, aerul incomprehensibil, fara inceput sau sfarsit. in aceasta se afla Tatal, care sustine toate lucrurile si alimenteaza toate lucrurile care au un inceput si un sfarsit”.
Prin aceasta, noi vom intelege ca manifestarea este rezultatul unui principiu pozitiv si unuia negativ, unul actionand asupra celuilalt, si are loc in planul de la mijloc sau in punctul de echilibru denumit „pleroma”. Aceasta pleroma este o substanta deosebita produsa din amestecarea eonilor spirituali si celor materiali. Din „pleroma” s-a invidualizat „Demiurgul nemuritor”, caruia ii suntem indatorati pentru existenta noastra fizica si trebuie sa trecem prin suferinta in legatura cu aceasta.

In sistemul gnostic, din unul si acelasi lucru etern au provenit trei perechi de contrarii numite Syzygies. Acestea impreuna cu El insusi, alcatuiesc totalul de sapte. Cei sase (trei perechi) Eoni (principiile existentei divine) au fost descrisi de Simon in modul urmator:
„Primele doua erau 1. „Mintea” (Nous) si 2. „Gandirea” (Epinoia). Apoi au venit 3. „Vocea” (Phone) si opusul acesteia ; 4. „Numele” (Onoma) si in cele din urma, 5. „Ratiunea” (Logismos) si 6. „Reflectarea” (Enthumesis). Dintre acestea, sase primordiale s-au unit cu „Flacara Eterna”, au aparut mai departe „Eonii” (ingerii) care au format Lumile de Jos la ordinul Demiurgului.”